Mergi la conţinutul principal

Acceleratorul de particule a mai trecut o etapă

Cel mai mare şi mai puternic accelerator de particule din lume Large Hadron Collider (LHC) de lângă Geneva şi-a reluat coliziunile de protoni, noua etapă de repornire progresivă după o oprire de doi ani, a anunţat Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară (CERN), informează agerpres.ro.
Activitatea la Large Hadron Collider, un inel subteran creat la graniţa franco-elveţiană, a fost reluată la începutul lunii aprilie şi va fi sporită treptat pentru a ajunge la potenţialul său maxim. Energia coliziunilor dintre protoni va atinge maximum 13 TeV, o putere niciodată atinsă până acum în instalaţii create de oamenii de ştiinţă, va fi aproape dublă faţă de energia produsă în prima faza de operare.
Complexul LHC include un tunel sub forma de inel în lungime de 27 de kilometri în care miliarde de protoni se ciocnesc cu o viteză apropiată de viteza luminii. Imediat după ciocnire, particulele se rup în elemente constituente mai mici. Una dintre particulele care pot fi generate la aceste energii înalte este bosonul Higgs, o particulă fundamentală care a fost prezisă teoretic încă din anul 1964, însă existenţa sa a fost dovedită ştiinţific abia în urmă cu trei ani.

10.000 de oameni de ştiinţă

Bosonul Higgs este considerat de fizicieni drept cheia de boltă a structurii fundamentale a materiei, particula elementară care conferă masă celorlalte particule elementare, conform teoriei Modelului Standard. Bosonul Higgs poate rezulta din coliziunea a doi protoni de înaltă energie, însă are o viaţă foarte scurtă, după care se dezintegrează în alte particule, ceea ce face dificilă dovedirea existenţei sale.
La începutul anului 2013, după trei ani de funcţionare, Large Hadron Collider (LHC) a fost oprit şi sute de ingineri şi tehnicieni au petrecut aproximativ doi ani pregătind acceleratorul pentru a rula la o energie de ciocnire de 13 TeV, aproape dublă faţă de energia de ciocnire a primului ciclu de funcţionare al acceleratorului. De la lansarea iniţială din 2008, cercetătorii CERN de la Geneva au folosit acceleratorul de particule pentru a ciocni protonii acceleraţi până la o viteză apropiată de viteza luminii.
Repornirea LHC provoacă emoţie în cadrul comunităţii ştiinţifice. Acceleratorul a permis deja în prima sa fază de funcţionare confirmarea existenţei bosonului Higgs.
Cercetătorii speră dezlegarea unor mistere ale universului în a doua fază operaţională a acestei instalaţii unice. În cadrul proiectului, fizicienii ar putea identifica în viitor materia întunecată care constituie cea mai mare parte din masa Universului. Colaborarea internaţională din cadrul LHC implică aproximativ 10.000 de oameni de ştiinţă din 113 ţări.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro