Mergi la conţinutul principal

Acțiuni pentru combaterea faptelor la regimul silvic

• sâmbătă, polițiștii au depistat, în localitatea Gemenele, doi vrânceni care  transportau cu o autoutilitară material lemnos din specia brad, iar cantitatea era mai mare decât cea înscrisă în avizul de însoțire

 

Sâmbătă, 4 noiembrie, polițiștii au aplicat alte 101 sancțiuni contravenționale,în valoare totală de aproape 40.000 de lei. În intervalul orar 15:00-18:00, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Brăila au acționat pentru combaterea faptelor la regimul silvic, au legitimat 11 persoane, au controlat 9 vehicule și au aplicat sancțiuni contravenționale pentru neregulile constatate, în valoare de 2.290 de lei, conform Legii 171/202i O.U.G. 195/2002.

Potrivit polițiștilor, la ora 15:40, polițiștii au depistat, pe DJ 221 în localitatea Gemenele, un bărbat de 39 de ani, din județul Vrancea și un tânăr de 23 de ani, în timp ce transportau cu o autoutilitară, având în plus față de cantitatea înscrisă în avizul de însoțire a materialului lemnos, 5 metri cubi de lăturoaie din specia brad.

Societatea comercială căreia îi aparținea materialul lemnos a fost sancționată contravențional conform Legii 171/2010 cu amendă de 2.000 de lei, iar materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro