Mergi la conţinutul principal

300 de asistente de la Spitalul Judeţean, "pândite" de concediere

Alte 300 de asistente de la Spitalul Judeţean Brăila ar putea rămâne fără loc de muncă în perioada următoare, după ce primii vizaţi de restructurare, de la 1 august, sunt angajaţii pe posturile AS. Aceasta este sinteza discuţiilor purtate miercuri de conducerea Consiliului Judeţean şi a spitalului, cu sindicatele din unitate. Preşedintele interimar al "Sanitas" Brăila consideră că disponibilizarea personalului sanitar calificat contravine dispoziţiilor Ministerului Sănătăţii şi a estimat că unitatea nu are un excedent de cadre sanitare medii, conform unei normări de un asistent la 10 paturi. "Am mulţumit preşedintelui Consiliului Judeţean pentru că ne-a chemat la discuţii şi am arătat că sindicatul nu a fost contra reorganizării unităţii, dar noul normativ de personal este încă în faza de proiect de lege. Am cerut să se facă o analiză, să mai avem o întâlnire, vedem cum stăm din punct de vedere al personalului. Ministerul nu permite deocamdată disponibilizarea personalului calificat, ci o redistribuire a acestuia, arătând că reorganizarea nu înseamnă disponibilizarea medicilor sau a personalului medical practicant. Dl. preşedinte a spus că aproximativ 300 de asistente sunt în plus. Dar normarea asistentelor se face la numărul de paturi, iar noi susţinem varianta de o asistentă la 10 paturi pe tură, nu la 12 paturi, iar în această situaţie nu sunt persoane în plus, cel mult una-două pe secţie, care pot fi redistribuite. Ne vom trezi că vor pleca asistentele, va fi un exod şi atunci ce se va întâmpla, vor fi din nou angajări? În cazul disponibilizărilor, contractul nostru de muncă prevede acordarea de salarii compensatorii, dar acestea au fost sistate de la 1 iulie, astfel că, dacă se pune problema să fie date afară 300 de asistente, nu vor primi compensaţii băneşti", a spus Aurelia Chelariu, liderul sindical. Potrivit noului normativ de personal pentru unităţile sanitare cu paturi, definitivat de Ministerul Săntăţii (MS), va exista un post de medic la 5-15 paturi şi un post de personal sanitar mediu la 8-12 paturi pe tură. Spitalul Judeţean Brăila are aproximativ 1.200 de asistente, infirmiere şi brancardieri, iar numărul de paturi a fost redus de la 1.210 la 1.014.

În privinţa angajaţilor pe posturile AS, cărora conducerea spitalului le-a înmânat spre semnare acte adiţionale la contractele individuale de muncă, cu durata până la 31 iulie, Sindicatul "Sanitas" va demara acţiuni în instanţă pentru a apăra drepturile membrilor săi. "Am aflat că numai 23 dintre cei 70 de angajaţi pe posturi AS sunt membri de sindicat. Încă nu ştim dacă au semnat sau nu actul adiţional la contract, însă toţi au dat semnătură într-un tabel pentru luarea la cunoştinţă, iar domnul preşedinte a spus că de la 1 august nu vor mai fi angajaţii spitalului. Dacă este legal, este bine, dar dacă este ilegal, oamenii îşi vor căuta dreptatea în justiţie. Chiar dacă sunt numai 3 sau 23 de cazuri în care membrii de sindicat au semnat actul adiţional care îi face şomeri de la 1 august, vom merge până la capăt pentru a le apăra drepturile în instanţă", a mai spus Aurelia Chelariu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro