Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

116 de institutii din Braila - pe lista neagra a Achizitiilor Publice

Autoritatile brailene au niste probleme legate de achizitiile publice. Cel putin asa reiese dintr-un raport al Autoritatii Nationale pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice (ANRMAP), organism ce a monitorizat modul in care s-au atribuit contractele de achizitie publica in Braila, in 2007. In urma monitorizarii a reiesit ca un numar de 116 autoritati contractante din municipiu si judet nu si-au indeplinit obligatiile referitoare la acest lucru. Mai precis, cele 116 autoritati contractante sint invinuite ca nu au transmis rapoartele privind contractele atribuite in anul 2007, ca nu au transmis anunturile de atribuire aferente anunturilor de participare pentru procedurile demarate in 2007, dar si ca nu au respectat obligativitatea emiterii documentelor constatatoare.
Pe lista neagra a ANRMAP se afla, printre altele, citeva zeci de scoli si gradinite din municipiu si judet, peste 10 comune, trei camine pentru batrini, Camera de Comert Industrie si Agricultura, Casa Corpului Didactic, Inspectoratul Scolar Judetean, Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Braila, Directia pentru Sport, Directia Judeteana pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National Braila, Muzeul Brailei, Parchetul de pe linga Tribunalul Braila, Politia Comunitara Braila, citeva unitati militare si Tribunalul Braila.
Desi figureaza pe aceasta lista, multi dintre "vinovati" habar nu au cum au ajuns acolo si spun ca, din cite stiu ei, au respectat toate prevederile legale din acest domeniu. "Noi am trimis tot ce trebuia legat de achizitii publice, am facut si raportul... Singurele licitatii pentru care nu s-au publicat anunturi sint cele de pe SEAP, unde nu ai cum. In rest, noi am facut tot ce trebuia. Nu stim cum am ajuns acolo", a declarat Elena Comisan, directorul Liceului "Panait Istrati".
Si directorul Bibliotecii Judetene, Dragos Neagu, se arata surprins de prezenta institutiei pe care o conduce, pe aceasta lista: "Noi am trimis raportarea catre ANRMAP, dar probabil exista o diferenta de timp intre raportarile noastre si data cind s-a intocmit aceasta lista".
Si conducerea Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta sustine ca a respectat intocmai reglementarile legislative privind achizitiile publice si nu isi da seama cum au ajuns pe lista neagra. In aceeasi dilema se afla si Politia Comunitara, dar si mai multi primari din judet, care sustin ca nu ar avea de ce sa se regaseasca pe aceasta lista.
Oricum, daca cei gasiti in neregula de catre ANRMAP nu vor lua masuri, risca amenzi cu valori cuprinse intre 10.000 si 100.000 de lei, asa cum prevede art. 294 din OUG nr. 34/2006.




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii