Mergi la conţinutul principal

10 ani de la apariția primului telefon Samsung Galaxy S

Samsung a împlinit în această vară 10 ani de la lansarea primului Samsung Galaxy S cu Android. Compania a devenit o emblemă a tehnologiei făcute în Coreea de Sud și este, de circa opt ani, lider mondial în vânzarea de telefoane mobile inteligente. Chiar dacă pare o altă epocă, în 2010, în luna iunie mai exact, Samsung Electrornics scotea la vânzare primul telefon inteligent din seria Galaxy S, care folosea sistemul de operare Android de la Google. Primul Galaxy a ieșit pe piață sub o presiune imensă și cu porecla de „iPhone killer”. În timp, telefoanele din seria Galaxy S chiar asta au făcut: au ucis concurența, depășind-o an de an în vânzări și încasări. Primul Galaxy, fără S, fusese lansat pe piață cu un an înainte, pe 29 iunie 2009, cu un nou sistem de operare, foarte puțin cunoscut atunci, numit Android. Deși specificațiile sale astăzi ni se vor părea din altă eră, pentru acea vreme erau revoluționare. Primul Samsung Galaxy avea un ecran AMOLED de 3,2 inchi (320x480 pixeli), un procesor Qualcomm MSM7200A, un CPU de 528 MHz, 8 GB spațiu de stocare, memorie RAM de 128 MB, o cameră de 5 megapixeli și o baterie de 1500 mAh. Evident, acest telefon avea una dintre versiunile „preistorice” de Android, Android 1.5 Cupcake. Evident că Samsung Galaxy S a venit să îmbunătățească primul Galaxy, devenind cel mai dorit telefon de pe mapamond. Nu putem nega impactul pe care l-a avut nu doar pentru Samsung acest model, ci pentru toată industria telefoanelor mobile în general. Galaxy S a creat un model, copiat ulterior și îmbunătățit de toți ceilalți producători de telefoane mobile inteligente. Generație după generație, Samsung a demonstrat o evoluție punctuală a diferitelor sale modele de telefoane din seria Galaxy S. Cu sosirea seriei Galaxy S10 din acest an, Samsung a aniversat și 10 ani de la primul model Galaxy S. Inca gasiti Samsung S8 pret bun pe emag.ro, la oferta. Există multe motive pentru care fiecare model a fost unul dintre cele mai anticipate și populare modele la vremea lor și nu încape îndoială că fiecare generație a reprezentat un „icon” pentru acea perioadă. Primul Galaxy S avea un ecran tactil Super AMOLED de 4 inchi, un procesor cu un nucleu de 1 GHz, 512 GB de RAM, o cameră de 5 megapixeli, fără flash și o cameră frontală VGA. Bateria era de 1500 mAh și sistemul de operare era Android 2.1 Eclair. Greutatea acelui telefon era de 118 grame, grosimea de 9,9 milimetri și integra butonul de Home în mijlocul distanței dintre două butoane capacitive, similare cu multe alte prezente și azi pe telefoanele Samsung. Samsung S8 preț bun pe emag.ro Chiar dacă în prezent acele specificații ni se par ridicole, atunci erau vârful a ceea ce putea oferi un telefon mobil. Nu e de mirare, așadar, că încă de atunci au început să apară și să se înmulțească fanii Samsung. Peste doar doi ani, odată cu lansarea lui Samsung Galaxy S3, compania sud-coreeană a devenit lider mondial în vânzările de smartphone-uri, poziție pe care nu a mai părăsit-o nici până în zi de azi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro