Mergi la conţinutul principal

„Ilegitim", filmul românesc care a făcut furori la Berlinală

Lungmetrajul independent „Ilegitim", regizat de Adrian Sitaru, a fost primit cu aplauze prelungite, sâmbătă seara, la premiera mondială din cadrul celei de-a 66-a ediţii a Berlinalei. „Ilegitim" este filmul cu care România participă anul acesta la secţiunea Forum - cea mai «îndrăzneaţă» şi mai neconvenţională parte a festivalului, relatează TVR. Filmul, care îmbină umorul şi drama, într-o poveste despre iubire, destrămarea relaţiilor şi alegeri nepotrivite, a avut premiera modnială sâmbătă seara şi a fost primit cu entuziasm.
„Ilegitim" este lungmetrajul cu numărul patru semnat de Adrian Sitaru, după „Pescuit sportiv", „Din dragoste cu cele mai bune intenţii" şi „Domestic", producţii premiate la festivaluri prestigioase.
Chemată pe scena sălii de la Zoo-Palast, la finalul proiecţiei, după ce s-a tras tras cortina, echipa „Ilegitim" a dialogat cu spectatorii, aceştia fiind interesaţi inclusiv de bugetul producţiei.

De ce „Ilegitim"?

Regizorul Adrian Sitaru a dezvăluit modul în care pelicula a fost produsă cu un buget mic şi felul în care a fost realizat proiectul, pornind de la propunerea de scenariu a Alinei Grigore - protagonistă şi scenaristă a filmului -, şi până la un proces de creaţie îndelung, care a făcut ca filmările propriu-zise cu actori profesionişti sau cu neprofesionişti de la şcoala de actorie InLight să fie realizate în două săptămâni.
Sitaru a mărturisit că nu ştie ce să spună la întrebarea unei spectatoare care dorea să-i cunoască părerea despre modul în care va fi primit „Ilegitim" în România. „Daţi-mi un e-mail mai târziu. Sincer, nu ştiu!", a glumit regizorul, aplaudat din nou la scenă deschisă.
„A fost foarte bine. Nu-mi dau seama. S-a aplaudat la final, ceea ce e bine. Cred în reacţia oamenilor. Să vedem ce va scrie critica despre specialitate", a declarat Sitaru pentru Agerpres.
„E vorba despre legitimitate şi ilegitimitate pe mai multe planuri în film. Până la urmă, chiar şi filmul l-am făcut ilegitim, cumva, fără sprijin", a explicat Adrian Sitaru. „Cred că există o autenticitate în jocul actorilor. Cred că au jucat ca noi. Ne jucăm viaţa la prima dublă. Nu avem şansa unei a doua duble", a mai spus el.
„Titlul a venit după ce am finalizat filmul şi am văzut exact care poveste a rămas clară în film. E vorba de această iubire ilegitimă între doi fraţi", a explicat Ana-Maria Antoci, producătorul peliculei.
Într-un interviu acordat Agerpres, Alina Grigore a afirmat că, privind în urmă, „momentele dificile" au rămas în planul secund, iar ceea ce primează sunt „clipele frumoase". „Da, au fost şi momente dificile. Nu au existat neapărat neînţelegeri între noi. Au existat însă momente de oboseală. (...) Sigur că au fost momente foarte grele, dar şi clipe frumoase", a mărturisit actriţa.
La rândul său, Robi Urs, un alt protagonist al filmului, a spus că „nu e simplu să-ţi impui că eşti altcineva decât eşti atât de mult timp. La un moment dat devine apăsător. Dar e un exerciţiu extraordinar pentru un actor".

Buget mic, intrigă incitantă

Cel de-al patrulea lungmetraj al regizorului, cu un buget de aproximativ 57.000 de euro, spune povestea unei familii unite la început, formată din patru fraţi şi un tată, mama fiind decedată cu doi ani în urmă. La aflarea informaţiei că tatăl a turnat în regimul Ceauşescu femei care doreau să facă avort, unul dintre fii îşi ia părintele la întrebări, în final acesta fiind acuzat de întreaga familie. Tatăl se apără spunând că el crede în viaţă şi este împotriva avortului şi, dacă nu ar fi fost, fraţii gemeni n-ar fi acum în viaţă şi în poziţia de a-l acuza. Tatăl părăseşte casa definitiv, familia începe să se destrame, iar problemele de-abia acum încep.
„Ilegitim" a fost selectat între cele 44 de producţii din cadrul secţiunii necompetiţionale Forum, dedicată documentarelor şi filmelor experimentale regizate de cineaşti tineri, care prezintă anual o selecţie de filme ce pun accent pe avangardă, experiment, eseu sau reportaj politic sau pe descoperirea unor cinematografii încă necunoscute.
Pentru Ursul de Aur de la Berlin concurează 18 filme. Majoritatea sunt premiere mondiale din diferite ţări: Franţa, SUA, Bosnia Herţegovina, Marea Britanie, China şi Vietnam. Juriul este format din şapte membri, iar preşedinte este una dintre cele mai iubite actriţe - Meryl Streep. Laureată a trei Oscaruri, ea va decerna premiile importante ale Berlinalei 2016 în ceremonia de gală din 20 februarie.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro