Mergi la conţinutul principal

“Nu am semnat cu nimeni, eu discut în continuare cu CF Brăila”

Deoarece în presă, în această săptămână, au apărut mai multe ştiri că "Vioară" ar fi semnat deja cu CS Otopeni, antrenorul doreşte să precizeze faptul că, în acest moment, intenţia sa este să rămână la Brăila, dacă sunt respectate condiţiile pe care le-a propus.
"Vreau să rămân la Brăila şi de aceea continui discuţiile cu conducerea clubului. Nu am semnat cu nimeni nimic, deci nici cu CS Otopeni, altfel nu mai aveau rost tratativele cu Brăila, dar până sâmbătă trebuie să lămuresc lucrurile. Consider că propunerile mele sunt în limite rezonabile şi ar putea fi acceptate. Şi unde am insistat, de asemenea, a fost la programul de pregătire al echipei. Am înţeles că din motive obiective nu am putea efectua un cantonament în străinătate, dar am insistat pentru o perioadă de pregătire centralizată la munte, în ţară, pentru a putea face cu adevărat performanţă", a declarat, într-o convorbire telefonică, Viorel Ion.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro