Mergi la conţinutul principal

“Moş Crăciun” a venit cu cadouri la fotbaliştii de la Kinder şi Dacia Unirea

• la Municipal au primit daruri şi 30 de copii de la Protecţia Copilului Brăila, care au mai participat şi la alte acţiuni organizate în acest an de clubul de fotbal brăilean

 

Copii de la două cluburi de fotbal brăilene, Kinder şi Dacia Unirea, au primit vizita lui “Moş Crăciun”.

Cei de la Kinder au organizat evenimentul festiv la sala de sport a şcolii Mihail Sadoveanu, iar la el au participat în jur de 150 de copii, de la grupele de fotbal şi handbal, dublu ca număr faţă de anul trecut.

La handbal fete clubul are două grupe, una fiind pregătită de Mirela Erhan, iar cealaltă, de de Irina Chiş. Alături de copiii de la grupele de fotbal au fost antrenorii Costel Roşu,  Bogdan Mircea Grigore, Gianin Oprea, Viorel Tănase,  Mihai Anghel şi Cristi Ichim.

Toţi copii au primit dulciuri şi alte surprize de sezon de la Moş Crăciun.

“Este o sărbătoare pe care o aşteptăm cu toţii, iar în acest an Moşul i-a recompensat pe toţi fotbaliştii şi handbalistele cu dulciuri. Clubul nostru şi-a realizat obiectivele pentru anul în curs, iar pentru 2018 acestea vor fi ceva mai îndrăzneţe”, a declarat profesorul  Bogdan Mircea Grigore.

 

Moş Crăciun şi Crăiasa Zăpezii au venit cu săniuţa la Stadionul Municipal

Ca în fiecare an, şi în 2017 Moş Crăciun şi Crăiasa Zăpezii au venit la Centrul de copii şi juniori de la Dacia Unirea Brăila. Însă, de data aceasta, Moşul a venit cu cadouri şi pentru 30 de copii aflaţi în grija Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Brăila, care au mai participat şi la alte acţiuni organizate în acest an de clubul de fotbal brăilean. Iar la acest eveniment au fost prezenţi primarul Marian Dragomir şi viceprimarul Doinţa Ciocan.

“Mulţumim pentru prezenţă şi sprijin atât domnului primar Marian Dragomir, cât şi doamnei viceprimar Doiniţa Ciocan. De asemenea, mulţumim copiilor, părinţilor, antrenorilor şi, nu în ultimul rând, suporterilor care au fost alături de noi la sărbătoarea Pomului de Crăciun!”, a declarat cu acest prilej Valentin Avramescu, preşedintele Consiliului Director al Daciei Unirea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro