Mergi la conţinutul principal

“Invazie” de utilaje de ultimă generaţie ale “Tancrad” pe şantierul viitorului pod peste Dunăre

• gălăţenii au subcontractat lucrările pentru realizarea drumurilor tehnologice şi turnarea grinzilor de ghidaj pentru pereţii mulaţi ai celor doi piloni principali • în plus, “Tancrad” s-a angajat să asigure betonul necesar pe şantier, motiv pentru care a achiziţionat două staţii de beton, pe care le-a montat în zona Smârdan • conducerea firmei gălăţene spune că va încerca să subcontracteze şi alte lucrări aferente acestui proiect • în ceea ce priveşte lucrările pe care le au în derulare în municipiul şi judeţul Brăila, cei de la “Tancrad” dau asigurări că mai au suficiente utilaje şi echipe de lucru pentru a face faţă

 

Ritmul neaşteptat de bun de pe şantierul viitorului pod peste Dunăre de la Brăila i se datorează, deocamdată, firmei gălăţene “Tancrad” SRL, cea care a subcontractat lucrările pentru realizarea drumurilor tehnologice de pe ambele maluri ale fluviului şi pentru turnarea grinzilor de ghidaj pentru pereţii mulaţi ai celor doi piloni. Practic, până acum, cam în asta a constat activitatea de pe şantier, cele două firme titulare de contract, “Astaldi” Italia şi “IHI Infrastructure Systems Co.” Japonia urmând să se ocupe de realizarea podului propriu-zis, după finalizarea lucrărilor pregătitoare. “Tancrad” SRL a desfăşurat o logistică impresionantă pentru a finaliza la termen lucrările subcontractate, adică până pe 15 mai. Potrivit directorului executiv Lucian Stanciu, din parcul auto pe care firma gălăţeană îl are în teren la ora actuală fac parte 80 de camioane 8X4, 3 autogredere, 2 buldozere, 4 cilindri compactori, la care se adaugă 3 până la 7 buldoexcavatoare, în funcţie de necesităţile de moment.

În plus, în afara subcontractului referitor la drumurile tehnologice şi grinzile de ghidaj pentru pereţii pilonilor, “Tancrad” a încheiat cu asocierea de firme Astaldi - IHI Infrastucture Systems Co. un contract pentru livrarea de beton pe toată durata şantierului. Ca să onoreze această obligaţie, firma gălăţeană a achiziţionat două staţii de beton, pe care le-a montat în zona Smârdan.

Directorul Lucian Stanciu spune că “Tancrad” va încerca să obţină şi alte subcontracte aferente acestui proiect. “Nu o să lucrăm la podul propriu-zis, însă avem în vedere lucrări adiacente, cum ar fi realizarea drumului dintre Baldovineşti şi Jijila. Până în prezent, colaborarea cu antreprenorii italieni şi japonezi a decurs foarte bine, aceştia declarându-se mulţumiţi de ritmul de lucru şi de calitatea execuţiei asigurate de firma noastră”, ne-a declarat drectorul Stanciu.

 

Cum rămâne cu lucrările “Tancrad” din municipiul şi judeţul Brăila?

 

Întrebat de reporterul nostru dacă firma “Tancrad” mai poate onora în condiţii optime şi lucrările contractate cu Primăria Brăila şi Consiliul Judeţean Brăila, în contextul desfăşurării de forţe de pe şantierul podului, Lucian Stanciu a dat asigurări că nu vor exista întârzieri în execuţia respectivelor lucrări. Reamintim că “Tancrad” deţine la ora actuală contractul pentru repararea prin plombări şi covoare asfaltice a străzilor din municipiul Brăila, dar şi contractul pentru reabilitarea Căii Galaţi, de la Pod Brăiliţa până la ieşirea din municipiu. Totodată, firma gălăţeană a contractat lucrările pentru reabilitarea sau modernizarea mai multor drumuri judeţene. “Lucrările pe care le avem la pod necesită multe utilaje, într-adevăr,  însă avem utilaje şi echipe de lucru suficiente pentru contractele de lucrări din municipiul şi judeţul Brăila. Inclusiv preşedintele Consiliului Judeţean şi primarul Brăilei erau puţin îngrijoraţi pe această temă, însă le-am dat asigurări că nu este cazul să îşi facă griji”, ne-a declarat directorul executiv al “Tancrad” SRL Galaţi.

Revenind la podul peste Dunăre, reamintim că, recent, reprezentanţii asocierii de firme Astaldi şi IHI Infrastructure Systems Co. au spus că lucrul efectiv la fundaţiile podului va începe de la cele două blocuri de ancoraj şi de la cei doi piloni centrali.

“Pentru un bloc de ancoraj vom turna 25 de mii metri cubi de beton, iar pentru fiecare fundaţie de pilon vom folosi câte 28 de mii mc de beton. Cele două turnuri vor avea 270 de metri înălţime şi vor fi cea mai înaltă lucrare executată în România. 38 de mii de kilometri de cabluri sunt deja în lucru în Japonia, iar structura metalică a intrat deja în lucru la Fincantieri Infrastructure”, au mai precizat reprezentanţii constructorului, care se mândresc cu faptul că „Golden Gate”, aşa cum este deja numit podul în mediile de specialitate, este cel mai mare proiect de infrastructură rutieră după 1989 pentru România.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro