Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

“Cartile au suflet”

Dedic acest articol lui Nicolae Manolescu. Domnia sa m-a invatat ca pot iubi cartile si altfel.Exista mai multe moduri de a citi o carte. “Criticii ratiunii pure” i se pot aplica mai multe grile de lectura, in functie de ceea ce-l intereseaza in acel moment pe specialist: o poate citi ca pe o lucrare de metafizica, sau de ontologie, sau de epistemologie, dar lectura poate fi in acelasi timp hermeneutica, teologica, morala etc. In aceeasi carte exista mai multe carti, urmind ca propriul nostru orizont sa faca alegerea.Dar nu despre lectura profesionista doresc sa vorbesc acum. Dincolo de ea, o carte iti ofera si alte informatii, as indrazni sa spun chiar alte variante exemplare si deloc neglijabile. Folosind acelasi exemplu, urmarind sublinierile pe un exemplar al tomului kantian imprumutat de la biblioteca, poti afla daca cititorii dinaintea ta l-au inteles sau nu, si ce anume au inteles. Mai mult, fiecare lectura reinvie opera, o aduce in actualitate, o reinterpreteaza cu ajutorul cititorului, al intereselor, pasiunilor, suferintelor lui. Punerea in scena a unei opere de arta, avea dreptate Gadamer, nu este cu nimic mai prejos decit opera “in sine”, ci reprezinta chiar actualizarea uneia dintre potentele ei.Iata de ce iubesc cartile subliniate, pe care lectorii anteriori si-au lasat marcile sufletului lor. O prietena, profesionista si ea in ale literelor, citeste fara sa sublinieze, preferind fisarea pe calculator. Cartile ei ma intristeaza, mai ca nu le pot citi. Sint carti mute, reci, nu imi transmit nimic. Ma intimpina cu ostilitate, cu refuzul subtil, ma obliga sa ramin in exterioritatea lor. Intotdeauna am comparat asemenea carti cu fetele batrine, cu virginele ajunse la o anumita virsta, sau pur si simplu cu oamenii care considera actul de a face dragoste doar un instrument scirbos dar necesar pentru perpetuarea speciei. La fel, cartile virgine de care vorbesc, neavind experienta cititorului, pur si simplu nu stiu sa fie citite.Celelalte carti insa mustesc de viata, de povesti, de oameni. Trebuie doar sa stii sa privesti si sa asculti. Prin 1997, la Craiova fiind, am cumparat un roman de dragoste lacrimogen, “Rosa” de Madame E. de Pressense, editat la Paris, in 1910. Pe prima pagina, un nume si o data: “Doina, 25.XII.1970”. Pe pagina a doua, chiar deasupra titlului, o inscriptie mult mai veche, cu cerneala neagra si penita nerodata, tinuta de o mina nervoasa de fata de pension: “Marie Bukculescu”. O carte cu pagini ingalbenite de vreme, cu semne facute timid cu creionul, acolo unde cititoarele au crezut ca pot gasi un sfat, o cugetare. O carte editata la Paris, trecuta prin doua razboaie mondiale, prin pensionul lui Marie si biblioteca Doinei, o carte ajunsa la Craiova si cumparata de acolo ieftin, pentru a sfirsi deocamdata pe un raft din Iasi. Nu este aici o poveste intreaga? Si cine stie ce aventuri o mai asteapta?O alta carte de care m-am indragostit, desi stiu ca n-am nici o sansa, este “Doctrina stiintei” a lui Fichte. De-a lungul anilor am citit cartea asta de vreo patru ori, si tot n-am reusit s-o pricep. Dar mi-am promis ca, atunci cind voi ajunge la sufletul ei, drumul meu in filosofie se va fi terminat. Rasfoind-o acum, observ ca nu e o carte innegrita, ci de-a dreptul colorata: sublinieri cu un creion verde, cu pixul rosu, cu cerneala albastra, cu un Rotring, cu un creion chinezesc. Si multe incercuiri, scheme, notite - urme ale momentelor in care credeam ca am prins o idee si incercam sa mi-o explic pentru mai tirziu. Si mai este o carte, aparuta in 1995 la editura Moldova, cu numarul 99 in biblioteca mea. E scrisa de Nicolae Manolescu si se numeste chiar asa: “Cartile au suflet”. Stiti de ce am cumparat-o? Pentru ca statea timida pe o taraba, ascunsa oarecum printre alte carti care-ti luau ochii. Cartea asta costa doar o mie de lei si se afla printre altele cu pretul de douazeci de ori pe atit. Costa o mie de lei si se numea “Cartile au suflet”: am cumparat-o din MILA, mi se parea ca este o prostituata batrina care, in loc de bani, iti cere un coltug de piine pentru copilul din flori. Ajuns acasa, s-a transformat insa intr-o cocota de lux, care a stiut sa-mi cistige iubirea si s-o potenteze. De ea nu ma pot plictisi.




Categorie articol: 

Comentarii