Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

“În copiii Brăilei există un potenţial artistic uriaş care trebuie cultivat”

• consideră profesorul Mircea Bogatu, candidat al PNL pentru un post de consilier local • liberalul a elaborat un proiect ce-şi propune dezvoltarea învăţământului vocaţional la Brăila

 

Mircea Bogatu este profesor la Liceul de Arte „Hariclea Darclee” şi membru al Corpului Naţional de Experţi în Management Educaţional. Mircea Bogatu  a fost distins cu Ordinul «Meritul pentru învăţământ în Grad de Cavaler» şi este unul dintre specialiştii în educaţie ai PNL Brăila. Se află pe lista de candidaţi pentru un post de consilier local la propunerea preşedintelui PNL Alexandru Dănăilă.

 

- Domnule Mircea Bogatu, în Planul de Guvernare locală al PNL Brăila aţi inclus un proiect ce are în vedere învăţământul vocaţional. Vă rog să îmi spuneţi de ce este important şi cum poate fi implementat acest proiect.

- Proiectul propus este important nu doar pentru învăţământul vocaţional, ci pentru întreaga viaţă culturală a urbei, putând fi implementat cu ajutorul factorilor decizionali din municipiu şi din judeţ. Cu toţii trebuie să înţelegem că învăţământul vocaţional este, în Brăila, unul de tradiţie, consacrat, validat de numeroasele valori naţionale şi internaţionale formate la noi. O să vă dau doar câteva nume: George Cavadia, Petre Ștefănescu-Goangă, George Nicolescu-Bassu, Mariana Zoter, Dan Dediu, Ioana Maria Lupaşcu, Carmen Topciu, Cătălin Petrescu etc. Sunt brăileni care au marcat artele la nivel naţional şi internaţional. Proiectul nostru prevede modernizarea bazelor existente şi achiziţia de instrumente muzicale, echipamente şi consumabile necesare artelor plastice. În copiii Brăilei există un potenţial artistic uriaş care trebuie cultivat, încurajat, sprijinit.

- Un asemenea demers presupune existenţa unei surse de finanţare. De unde şi cum pot fi atraşi bani pentru acest proiect?

- Specialiştii din cadrul Partidului Naţional Liberal au elaborat, sub coordonarea domnilor Alexandru Dănăilă şi Marian Căpăţână, un Program de Guvernare Locală. În cadrul acestui program, proiectul meu se află prins în linia Brăila pentru tineri, acolo unde vorbim despre Educaţie. Conform programului, regulamentele de cofinanţare încheiate între CJ Brăila şi UAT-urile din judeţ vor avea, printre criteriile de eligibilitate, investiţia în învăţământ. Pornind de la acest lucru, putem spune că finanţarea va veni de la bugetul Consiliului Judeţean Brăila. Eu cred, însă, că într-o asemenea problemă se poate implica şi comunitatea, prin mediul de afaceri care poate sprijini astfel tinerii talentaţi.

- Pornind de la ideea proiectului dumneavoastră, care credeţi că sunt punctele tari ale oraşului Brăila şi care sunt punctele slabe?

- Punctul forte al  Brăilei îl constituie publicul de mare calitate, recunoscut la nivel naţional. Atât pentru muzică, teatru, dar şi pentru receptarea corectă din punct de vedere estetic a oricărui act creator, există la Brăila un public specializat şi pretenţios, care are intuiţia corectă a valorii. Există, de asemenea, o susţinere  pe care o realizează mediul local de afaceri. În ceea ce priveşte punctele slabe, ele sunt legate de potenţialul economic scăzut al municipiului, ceea ce frânează, de multe ori, proiecte ambiţioase din punct de vedere cultural.

- Cum credeţi că o să arate oraşul Brăila în 2030?

- Sunt un optimist incurabil, ca orice om de artă. Sunt convins că un oraş cosmopolit precum Brăila îşi va găsi calea şi va evolua. Este un act de responsabilitate atât faţă de noi, cât mai ales faţă de generaţiile viitoare, să facem din Brăila un autentic oraş european, în care valorile pe care le-am dat lumii, formate în şcoala românească vocaţională, să-şi dorească să se întoarcă acasă, nu doar în turnee sau festivaluri, ci pentru a rămâne aici.

(Interviu realizat de Alexandru IONESCU)




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii