Mergi la conţinutul principal

Ţepar pe internet urmărit internaţional, băgat la arest

Membru al unei grupări specializate în comiterea de infracţiuni informatice, un brăilean de 26 de ani a reuşit să se facă nevăzut, deşi pe numele lui fusese emis mandat de arestare. Ţeparul pe internet, Mungiu Florin-Carmelo, dat în urmărire la nivel naţional şi internaţional din 2012, a fost săltat de poliţiştii de la Investigaţii Criminale Brăila. Cel în cauză a fost găsit în locuinţa unei tinere din judeţul Constanţa, el fiind "cazat" în spatele gratiilor.
Poliţiştii Biroului Urmăriri al Serviciului de Investigaţii Criminale (SIC) Brăila, sprijiniţi de poliţiştii constănţeni, l-au depistat, pe 7 mai, la ora 18.30, în locuinţa unei tinere de 27 de ani, din oraşul constănţean Hârşova, pe Florin Mungiu, din municipiul Brăila.
"Pe numele acestuia, Tribunalul Galaţi a emis, la data de 19 ianuarie 2012, mandat de arestare preventivă, pentru săvârşirea de infracţiuni informatice şi constituire în grup infracţional, în acest sens fiind urmărit la nivel naţional din data de 2 februarie 2012 şi la nivel internaţional, din data 28 august 2012, prin Biroul Naţional Interpol", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Brăileanul ţepar a fost prezentat Tribunalului Galaţi, care a confirmat măsura arestării preventive, fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Galaţi.
Un alt brăilean, în vârstă de 30 de ani, care făcea parte din aceeaşi reţea infracţională, a ajuns la arest în noiembrie 2013. Poliţiştii de la SIC s-au deplasat atunci la aeroport în Bucureşti şi l-au săltat pe Valentin Lungu, individul fiind prins în Slovenia. Gruparea din care făceau parte şi cei doi brăileni a fost destructurată în 2011, de DIICOT Galaţi, procesul în care sunt judecaţi ţeparii, cei mai mulţi gălăţeni, fiind încă pe rolul Tribunalului Galaţi.
Potrivit comunicatului DIICOT - Serviciul Teritorial Galaţi, din 6 decembrie 2012, procurorii au dispus trimiterea în judecată a 16 inculpaţi, din care 12 în stare de arest preventiv, urmare a destructurării unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea de fraude informatice. "În fapt, se reţine că inculpatul Chiriţă Geani, împreună cu Mocanu Iulian, Carusu Leonard Constantin, Paraipan Adrian-Constantin şi Mungiu Florin-Carmelo au constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat şi alte persoane, în scopul obţinerii de beneficii financiare considerabile, prin derularea de tranzacţii sau licitaţii on-line frauduloase, prin intermediul unor site-uri specializate în activităţi de comerţ electronic", se arată în comunicatul DIICOT. Procurorii au stabilit că membrii grupării se conectau în mod neautorizat la servere din străinătate, efectuând modificări asupra unor pagini web aparţinând unor site-uri de comerţ electronic, pe care le transmiteau prin email către persoane fizice din S.U.A., Canada, Australia şi Europa de Vest. Ulterior, prin phishing, obţineau datele de autentificare ale acestor persoane - user şi parolă şi le utilizau, fără permisiunea lor, pentru conectarea la site, în vederea licitării în mod fictiv de produse inexistente. În această modalitate, inculpaţii au indus în eroare un număr de circa 800 părţi vătămate, prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională fiind de aproximativ 800.000 USD.
Cauza a fost trimisă spre competentă soluţionare Tribunalului Galaţi.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro