Mergi la conţinutul principal

Şoferi ghinionişti rămaşi fără permis

duminică, poliţiştii au oprit din drum aproape 70 de şoferi care au primit amenzi pe linie rutieră, iar 14 dintre ei, mai ghinionişti, au rămas fără permis

 

Unii conducători auto continuă să calce în picioare Codul Rutier, iar asta îi costă cam scump.

În ziua de 25 iunie, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila au acţionat pe arterele rutiere din municipiu şi judeţ, pentru constatarea de contravenţii şi infracţiuni rutiere, precum şi pentru combaterea producerii accidentelor rutiere grave. Astfel, poliţiştii au constatat 68 contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de peste 35.000 lei. În plus, au ridicat în vederea suspendării 14 permise de conducere şi au retras un certificat de înmatriculare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro