Mergi la conţinutul principal

Şi-a luat Mercedes Benz ca să aibă cu ce căra gunoiul

Aruncarea gunoaielor pe domeniul public rămâne un nărav de nelecuit al brăilenilor. Săptămânal, Poliţia Locală aplică zeci de amenzi, de 200, 300 sau chiar 500 lei pentru astfel de contravenţii, însă fenomenul pare imposibil de stăvilit. În general, deşeurile sunt transportate cu căruţe, mai rar cu roaba sau cu căruciorul. Iată, însă, că şi autoturismele considerate "de lux" sunt folosite de unii brăileni pentru a căra deşeuri. De exemplu, în urmă cu câteva zile, agenţii Poliţiei Locale l-au depistat pe B.R, un brăilean în vârstă de 59 de ani, în timp ce descărca moloz şi gunoaie menajere din portbagajul unui Mercedes Benz, pe Str. Rândunicii, în zona cimitirului "Sf. Constantin". Posesorul de Mercedes a fost amendat cu 250 de lei şi somat să încarce molozul înapoi în portbagaj şi să îl transporte la Depozitul de Materiale Inerte al municipiului, apoi să se prezinte la sediul Poliţiei Locale cu o chitanţă care să ateste că a făcut acest lucru.

"Cetăţeanul a avut o atitudine cooperantă, şi-a recunoscut vina şi a transportat molozul la Depozitul de Inerte, prezentându-se ulterior cu dovada la sediul nostru. Dacă nu s-ar fi prezentat cu chitanţa, risca încă o amendă, pe Legea 61, cuprinsă între 100 şi 500 lei", ne-a declarat Georgică Tănase, şeful Compartimentului Ordine Publică din cadrul Poliţiei Locale Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro