Mergi la conţinutul principal

Învingătorii

Bilanţ excelent pentru boxerii de la Clubul Sportiv Municipal din Brăila la Campionatul Naţional Universitar de Box, cinci medalii din care, două de aur, două de argint şi una de bronz, precum şi locul întâi pentru delegaţia brăileană în clasamentul general pe cluburi. Gruparea sportivă brăileană a aliniat la start cinci pugilişti, Costel Stoica s-a oprit la medalia de bronz însă ceilalţi patru au ajuns în ultimul act al competiţiei.
În finala categoriei 51 kg, Sabin Petrea l-a învins la puncte pe Rapi Bambi de la Slatina şi a devenit campion naţional, performanţă realizată puţin mai târziu şi de Dorin Patracioc, la categoria 64 kg. Boxerul transferat de la CSO Ianca, Patracioc, a încheiat însă conturile cu adversarul său, Aurelian Dărămuş din Alba Iulia încă din repriza a doua.
Ceilalţi boxeri care au ajuns în finală, Alexandru Stoica şi Bogdan Muşat au fost învinşi de Daniel Holiotroc din Arad şi respectiv de Cosmin Poşircă din Piteşti.
"Rezultatele de la această competiţie sunt foarte bune, am plecat cu cinci boxeri şi toţi s-au întors cu medalii, iar CSM Brăila s-a clasat pe locul întâi în clasamentul cluburilor participante. Avem doi campioni, doi vicecampioni, iar la aceste rezultate notabile şi-au mai adus aportul, Tinca Amza, deputatul Mihai Tudose şi primarul oraşului Ianca, George Fănel Chiriţă şi nu în ultimul rând DSJ Brăila", a declarat George Perţea, antrenorul care i-a însoţit pe sportivi la Târgu Mureş.

Reîntâlnirea fostelor glorii ale boxului brăilean

Marţi, foştii mari boxeri ai judeţului nostru sărbătoresc "Ziua naţională a României" în oraşul unde au cunoscut o mare parte din succesele lor. La Hotelul Viky, începând cu ora 10.30, se vor regăsi după ani şi ani fostele glorii ale boxului brăilean dar şi pugiliştii valoroşi din judeţele limitrofe. Printre participanţii care au confirmat deja prezenţa la Brăila se numără Ilie Dragomir, Stere Petre, Teodor Pârjol (Dodo), fraţii Târâlă, precum şi cei care nu au părăsit niciodată oraşul natal, medaliatul olimpic de la Montreal, Costică Dafinoiu, vicecampionul european Alexandru Giurgiu, Ion Răducu, Niţă Robu, Eugen Stoica şi nu în ultimul rând Ionel Vlad, fost campion naţional, primul boxer care a reuşit să-l învingă pe redutabilul Victor Zilberman.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro