Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Învăţătoare condamnată

• Luminiţa Gheorghe, de 51 de ani, a primit 8 luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, după ce i-a jignit şi i-a ameninţat pe doi elevi-problemă de clasa I • unul dintre părinţi a înregistrat-o pe învăţătoare şi a făcut publică înregistrarea pe Youtube • cazul a fost mediatizat pe larg de cotidianul “Obiectiv - Vocea Brăilei”, iar poliţia şi Inspectoratul Şcolar Judeţean s-au sesizat despre purtarea abuzivă a învăţătoarei pe 4 decembrie 2015 • “Decât să mă uit la ei, mai bine mă uit la un rahat!”, le-a spus, printre altele, Luminiţa Gheorghe copiilor • învăţătoarea de la Colegiul “Ana Aslan” Brăila activează de mai bine de 30 de ani în învăţământ şi a avut numai calificativul “Foarte bine”

 

Trimisă în judecată în toamna anului trecut, de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, învăţătoarea Luminiţa Gheorghe, de 51 de ani, profesor învăţământ primar la Colegiul Naţional “Ana Aslan” Brăila, a fost condamnată la o pedeapsă rezultantă de 8 luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, pentru comiterea infracţiunii de purtare abuzivă. Sentinţa Judecătoriei Brăila nu este definitivă, pentru că învăţătoarea acuzată că i-a jignit şi i-a ameninţat cu bătaia pe doi elevi-problemă de clasa I a declarat apel.

Luminiţa Gheorghe a fost anchetată şi trimisă în judecată în octombrie 2016, sub acuzaţia de purtare abuzivă, după ce, în cei 30 de ani de activitate la catedră, a avut numai calificativul “Foarte bine”, nefiind sancţionată disciplinar niciodată. Incidentul de la “Ana Aslan” ar fi trecut, cu siguranţă, neobservat, dacă unul dintre elevii clasei I nu s-ar fi plâns părinţilor, la sosirea de la şcoală. Aşa se face că, aflând ce cuvinte grele le aruncă învăţătoarea, tatăl unei fetiţe de la “Ana Aslan” i-a pus acesteia un reportofon în ghiozdan, ca să se convingă, iar înregistrarea compromiţătoare a fost postată pe youtube, să afle toată lumea. 

După sesizarea Inspectoratului Şcolar Judeţean şi a Poliţiei, Comisia de disciplină a Colegiului Naţional “Ana Aslan” Brăila a concluzionat că, prin jignirile adresate celor doi elevi, învăţătoarea Luminiţa Gheorghe a încălcat Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor din învăţământul preuniversitar, precum şi Codul de etică al profesorului. Învăţătoarea a fost sancţionată cu diminuarea salariului de bază cu 10%, pe o perioadă de 3 luni, însă nu a scăpat de dosar penal.

 

 Acuzaţiile

Cercetările în dosarul învăţătoarei Luminiţa Gheorghe au început pe data de 4 decembrie 2015. În acea zi, a fost publicat în cotidianul “Obiectiv - Vocea Brăilei” articolul “Învăţătoarea violentă - injurii, jigniri, ameninţări la clasa I”, iar poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu şi i-au întocmit dosar penal cadrului didactic de la Colegiul “Ana Aslan”, pentru infracţiunea de purtare abuzivă.

În anul şcolar 2014-2015, Luminiţa Gheorghe, cadru didactic cu funcţia de profesor învăţământ primar, a luat în primire clasa pregătitoare din care făceau parte şi elevii I.A.M. şi G.A.D. Potrivit anchetatorilor, încă de la început, cei doi elevi “au ridicat probleme de comportament, au deranjat orele de curs şi nu s-au putut integra colectivului”. Nu e de mirare că învăţătoarea şi-a ieşit din fire, iar unii dintre elevi s-au transferat la alte unităţi de învăţământ. Iniţial, în clasa Luminiţei Gheorghe erau 29 de elevi - 15 fete şi 14 băieţi - însă în anul şcolar următor nu mai puţin de 6 elevi s-au retras şi s-au transferat la alte şcoli şi asta spune multe. Procurorul de caz preciza la finalizarea cercetărilor:

“Pe fondul comportamentului neadecvat al elevilor (...) care au continuat să deranjeze orele de curs şi în anul următor, la începutul lunii noiembrie 2015, inculpata Gheorghe Luminiţa şi-a încălcat sarcinile şi obligaţiile de serviciu prin aceea că, aflându-se la ora de curs, le-a adresat acestora cuvinte şi expresii jignitoare, precum şi ameninţări cu acte de violenţă de natură să provoace teamă acestora şi celorlalţi elevi care participau la oră”.

Spre ghinionul ei, “ieşirile” învăţătoarei de la “Ana Aslan” au fost înregistrate şi au devenit publice după ce tatăl uneia dintre eleve a constatat că fiica sa îi aducea acuzaţii grave “doamnei”, în ceea ce priveşte comportamentul faţă de elevi. Îngrijorat, părintele a instalat un dispozitiv de înregistrare audio în ghiozdanul fiicei, iar dovezile nu au întârziat să apară. “C.I. a ales această practică de monitorizare audio a perimetrului în care se afla fiica sa la şcoală pentru a cunoaşte cât minte copilul său şi cât de onest şi profesional este comportamentul inculpatei Gheorghe Luminiţa la orele de curs, dat fiind faptul că aceasta nega de fiecare dată că ar fi folosit vorbe urâte la adresa fiicei sale”, precizează reprezentantul acuzării.

În noiembrie 2015, brăileanul a publicat pe youtube înregistrarea audio compromiţătoare, în care învăţătoarea de la “Ana Aslan” li se adresa celor doi elevi folosind un limbaj jignitor, injurii şi ameninţări cu bătaia. Ca să ştie toată lumea despre cine este vorba, înregistrarea era însoţită de fotografii luate de pe pagina de Facebook a Luminiţei Gheorghe. Unii dintre părinţii elevilor au rămas de partea învăţătoarei, alţii însă erau revoltaţi de comportamentul ei.

Cu atât mai mult cu cât, potrivit fişei postului, Luminiţa Gheorghe s-a obligat să respecte sarcinile de serviciu având ca obiective “instruirea şi educarea elevilor în conformitate cu cerinţele idealului educaţional, iar ca obiective specifice educarea prin tipuri de activităţi specifice, urmărind obiective cognitive, de limbaj, psihomotorii, afective, estetice, ale educaţiei pentru societate”.

 

“Comportamentul elevilor nu constituie circumstanţe atenuante”

Procurorul care a coordonat cercetările în dosarul “Gheorghe Luminiţa” este de părere că aceasta ar fi trebuit să facă uz de calităţile de instructor, în loc să le arunce cuvinte grele copiilor.

“Este adevărat că persoanele vătămate (cei doi elevi-problemă - n.r.), în repetate  rânduri, au creat probleme de comportament la clasă, însă acest fapt nu constituie circumstanţe atenuante pentru fapta de purtare abuzivă comisă de inculpată, care, în relaţia cu aceştia şi în interesul minorilor, trebuia să-şi pună în valoare pregătirea profesională şi calităţile de instructor de educaţie (inculpata avea la dispoziţie suficiente pârghii pentru a stopa comportamentul nepotrivit al elevilor, prevăzute în regulamentele şcolare)”, precizează sursa citată.

Pe 4 decembrie 2015, cazul învăţătoarei apărea în cotidianul “Obiectiv - Vocea Brăilei”. Ulterior, inspectorii IŞJ Brăila au efectuat un control la Colegiul Naţional “Ana Aslan”. Ei au investigat cazul prezentat de jurnalişti şi au discutat cu cadrele didactice şi cu părinţii elevilor de la clasa I, unde fusese semnalat incidentul, recomandând constituirea Comisiei de disciplină la nivelul unităţii de învăţământ. Rezultatul anchetei i-a fost nefavorabil învăţătoarei. Procurorul de caz precizează:

“La data de 11 decembrie 2015, a fost întocmit raportul Comisiei de cercetare a abaterii disciplinare prezumate conform sesizării conducerii Colegiului Naţional «Ana Aslan» Brăila, în care s-a concluzionat că Gheorghe Luminiţa a încălcat Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor din învăţământul preuniversitar, precum şi Codul de etică al profesorului. Totodată, s-a menţionat că, pe parcursul celor 30 de ani de activitate, Gheorghe Luminiţa a obţinut doar calificativul «Foarte bine» şi nu a avut nicio abatere disciplinară”.

După trei zile, conducerea Colegiului Naţional “Ana Aslan” a sancţionat-o pe învăţătoarea Luminiţa Gheorghe cu diminuarea salariului de bază cu 10%, pe o perioadă de 3 luni. Înregistrarea postată pe youtube, sub genericul “Învăţător Gheorghe Luminiţa - Colegiul Ana Aslan Brăila”, a devenit virală. Prezentăm mai jos o parte din înregistrările făcute publice şi transcrise în dosarul penal finalizat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila:

“Măi băieţel, dacă nu te ia mama dracului (…) Păi dacă vrei să te calc în picioare, te calc! Să-ţi fie şi de mine frică! (…) Faptul că ăştia, tot timpul, tot timpul fac câte ceva şi ţipă lumea la ei... Păi, dacă vreţi să mă credeţi, singurul lucru care mă determină să nu-i bat să-i găsească nebuneala, este faptul că îmi pierd serviciul! (…) Deci am momente când stau şi mă gândesc că, decât să mă uit la ei, mai bine mă uit la un rahat! Şi-l admir p-ăla! Decât să mă uit la aceşti doi indivizi, de care m-am săturat până peste cap! … Mi-e silă!... MI-E SILĂ! (…) Am ajuns ca doi draci, că nu sunt oameni, ca doi draci să dea peste cap o clasă întreagă! (…) Uite, râde animalul!... Animalul râde! Pentru că nu înţelege ce i se spune, creierul lui are o problemă”.   

Contactată, la acea vreme, de reporterii “Obiectiv – Vocea Brăilei”, învăţătoarea a precizat, printre altele: “Îmi pare rău! Pur şi simplu mi-am ieşit din fire. Am copii cu probleme în clasă. Până acum, de 30 de ani de când predau, nu am întâmpinat probleme. Acum am doi copii cu probleme mari. Am anunţat şi conducerea şcolii, şi părinţii (…) Sunt foarte obraznici, şi părinţii lor nu înţeleg. Unul dintre copii ne-a fost trimis de la inspectorat. Se bat în clasă... Sincer îmi pare rău, m-am enervat peste măsură!”

După ce i s-a adus la cunoştinţă fapta comisă, învăţătoarea de la “Ana Aslan” a redactat referate sprijinite de declaraţiile cadrelor didactice şi ale părinţilor elevilor, care atestă faptul că elevii jigniţi şi ameninţaţi cu bătaia au creat probleme de comportament în clasă, în repetate rânduri. Acest lucru nu a absolvit-o, însă, de răspundere penală.




Categorie articol: 

Comentarii