• cum se luptau brăilenii cu intemperiile în anii '70 - '80
Aflat la răscruce de vânturi, județul nostru a cunoscut multe fenomene meteo extreme: inundații, secetă sau ierni năprasnice, ce aveau loc în același an sau la diferență de câțiva ani. Să ne amintim doar de inundațiile din anul 1970, când, în bazinul hidrografic Brăila-Dunăre-Siret (BDS) totul era un „senin de apă” de peste jumătate de metru adâncime, care acoperea drumul național Brăila - Galați, iar lăzile de la fermele fabricii de conserve Zagna-Vădeni pluteau până la marginea Brăiliței. În multe zone, combinele nu mai făceau față, iar păioasele s-au recoltat cu secera și coasele. Nu au lipsit nici situațiile limită, din alți ani, cu animale sufocate de viscol în canalele de irigații. Într-o toamnă din anii '80, ricinul s-a cules cu mâna, din zăpada căzută prea timpuriu. Au fost ierni când Dunărea a fost și ea înghețată bocnă, iar în toate acele vremuri de cumpănă prioritare erau fermele zootehnice, drumurile de acces către sursele de apă și hrană, brutăriile, parcurile de sonde, colectarea laptelui etc. Iar în oraș se luau măsuri pentru ca activitatea să decurgă cât mai normal în spitale, școli, fabrici și uzine, unități de industrie alimentară, magazine. Se deszăpezeau străzile, gările, traseele transportului în comun etc cu antrenarea și contribuția a mii de oameni de toate vârstele, în primul rând a Armatei. Atunci, nimănui nu-i era rușine să pună mâna pe lopată, să-și ajute aproapele aflat în necaz.
Insula Mare a Brăilei a fost de câteva ori la un pas de a fi cotropită de ape, îndeosebi în 1970 și 1981. Ca să numai vorbim de cumplita iarnă din 1989, când multe rețele electrice și telefonice au fost puse la pământ, drumurile publice fiind blocate de nămeți cât casa.
Toate acele dificultăți au fost depășite printr-o organizare ca la carte și eforturi supraomenești. Evident că despre acele eforturi s-au scris, în presă și cărți de reportaje, pagini întregi, dar uneori de o manieră triumfalistă și într-un stil plin de expresii stereotipe, ca la gazetele de perete. Încă era perioada limbajului de lemn și a supralicitării faptelor lăudabile ale unor oameni simpli, cu eroi adevărați prin faptele și meseria lor, dar și “eroi” nominalizați de către “partid și conducere”, cu trecerea în anonimat a celor foarte valoroși, însă neagreați din mai multe puncte de vedere.
Fostul director al IELIF, ing. Ion Ghelase, a avut de-a face și cu ierni năpraznice și cu inundații din verile ploioase
Despre astfel de situații limită își aduc aminte mulți brăileni, între care și inginerul Ion Ghelase, fost director, timp de 13 ani, la Întreprinderea de Îmbunătățiri Funciare, fosta IELIF Brăila. Acesta își amintește cum, în 1982, a căzut cu mașina în canalul Filipoiu. Este vorba de cel mai adânc și lung canal de irigații (24 km) din Insula Mare a Brăilei (IMB), iar întâmplarea a făcut ca autorul acestui articol să fie martor al acestui incident. O echipă de ziariști, activiști, specialiști zootehniști, agronomi etc se deplasa de la Brăila spre ferma de la Salcia. Gheața pe Magistrala 1 era sticlă, și alterna cu nămeții și sulurile de zăpadă. Viscolul își făcea de cap și pe multe porțiuni s-a mers pe jos, numai în ciorapi sau cu încălțările înfășurate în cârpe. În dreptul fermei Stăvilaru, grupul a văzut o dubiță din cele denumite în acele vremuri ”asistență tehnică”, care aluneca spre canalul Filipoiu. Printre cei din mașină se afla și inginerul Ghelase. “Ne întorceam spre Brăila, considerând că drumul agricol de la Filipoiu spre Stăvilaru este mai bun. Asta până când viscolul și un făgaș înghețat au deviat mașina, care s-a răsturnat în canal. Am ieșit toți, inclusiv câteva inginere de la Direcția Agricolă, pe ușa din spate. Noroc că într-un cot apa era mai mică și gheața foarte groasă. Altfel, nu știu dacă mai scăpam teferi”, își amintește fostul director.
Tot acesta are amintiri și despre o întâmplare din iarna anului 1989. “Era tot o iarnă foarte grea și se stricase pompa de apă pentru zootehnia de la CAP Jugureanu, aflat într-o zonă mereu bântuită de viscole. De la județ ni s-a spus: «Mergeți acolo urgent și rezolvați voi problema!». Dispuneam atunci de o armată de oameni, meseriași adevărați, și de toată gama de utilaje pentru săpat și decolmatat canale, pozatul conductelor etc - dar și de un atelier specializat (SISPA – Secția de Întreținere Stații de Pompare și Automatizări, din cartierul Vidin - n.n.). Unde am adus imediat pompa, iar după uscarea bobinajului, la nici trei zile, ea era deja montată în zootehnie. Totul s-a rezolvat gratis, meseriașii noștri fiind omeniți cu sarmale calde și un vin fiert; iar noi bucuroși că le-am venit la timp în ajutor. Așa cum și agricultorii ne-au sprijinit în multe situații survenite la IELIF”.
“La Însurăței am fost numit macaragiu șef, auto…”
În același an, 1989, o altă întâmplare din celebra iarnă de groază pentru rețelele de electricitate și telefonie, dar și pentru sondele de petrol. Atunci, sute și sute de stâlpi ai RENEL și Romtelecom au căzut ca bețele de chibrit, datorită stratului de câțiva centimetri de chiciură și gheață, care s-a depus pe conductorii electrici.
Relatează tot inginerul Ghelase: “În Comandamentul organizat ad-hoc la Însurăței de către Alexandru Coadă, eu am fost numit… “macaragiu șef”, adică răspundeam de patru automacarale a câte 5 tone fiecare. Ne-am cuplat forțele cu petroliștii și cei de la RENEL Brăila, Energo-Petrol Câmpina ș.a.m.d.. Centrul Renel din Însurăței era condus de ing. Ion Bichi, ei dispunând și de autoșenilate. S-a intervenit non-stop, chiar noaptea, la lumina farurilor, lanternelor și a felinarelor. Fiindcă, tehnologic, nu se admitea întreruperea activității de foraj-extracție la sutele și sutele de sonde ale Petrom. Iar în cazul nostru, de la Însurăței trebuia reluată alimentarea cu energie electrică pe o arie foarte largă: între Stăncuța, Stanca – Polizești, Viziru, unde fusese afectată total inclusiv zootehnia din aceste localități. De la Însurăței, ne-am mutat apoi la Bărăganu, unde apăruseră necazuri la podul rutier interjudețean care traversa canalul de irigat CA-2. Lucrare foarte dificilă, iar pentru rezolvarea ei trebuia să rămânem acolo și a doua zi. Așa că ce să mai plecăm: am dormit noaptea, pe ger, într-o carosată (mașină acoperită cu o prelată). Ne înveleam doar cu o pătură, și făcând haz de necaz, ne spuneam râzând: «băieți, noaptea asta o să tremurăm subțire…»”.
În Romanu: “ Bateți toaca și trageți clopotele, că ne inundă cimitirul !”
Ne aducem aminte cu ing. Ghelase cum inundațiile din 1970 au afectat inclusiv zona/podul metalic de la Nisipuri-Făurei, acolo Buzăul fiind “autorul”, iar Călmățuiul și Dunărea au provocat alte necazuri, mai ales în IMB…
La Romanu, satul natal al interlocutorului nostru: “Au trecut mulți ani de atunci, din 1970, cu potopul său de inundații. Eram în vacanță, student în anul trei, iar tata (n.n. - binecunoscutul gospodar nea Petrică Ghelase, președintele CAP Romanu), m-a trezit brusc, în miez de noapte: «Fugi repede la Primărie și bateți toaca, trageți clopotele, că vine apa din canalul de irigații și ne inundă cimitirul. Eu, între timp strâng oamenii împreună cu primarul, apoi îi alertez pe cei de la județ: IELIF-ul, Electrica, pompierii etc. Necazul se întâmplase noaptea, din cauza luării de pământ, pentru completarea rambleului de la canalul CA-II, care venea dinspre Brăila, aflat într-o zonă depresionară, terenurile agricole mustind sau fiind acoperite de apă, iar la un cot canalul a deversat. Totul s-a rezolvat repede și bine, și uite-așa am primit eu botezul focului (apei) în domeniul îmbunătățirilor funciare”.
Alte vremuri, unele foarte grele, și alți oameni, de toată isprava!
