Mergi la conţinutul principal

Înfrăţirea Gemenele, revelaţia Cupei României, faza judeţeană

• echipa din Gemenele s-a calificat în etapa a 3-a a competiţiei, după o victorie la penalty-uri în deplasare, la Romgal Romanu

 

Start de sezon competiţional foarte bun pentru Înfrăţirea Gemenele. După ce a eliminat-o pe Spicul Râmnicelu, formaţia din Gemenele s-a impus cu 5-4 şi în runda a doua a Cupei României, faza judeţeană, tot în deplasare, la Romgal Romanu. A fost de fapt singurul meci din această etapă care a avut nevoie de prelungiri şi lovituri de departajare de la 11 m pentru stabilirea câştigătoarei. După timpul regulamentar de joc şi după prelungiri, Înfrăţrea Gemenele a câştigat cu 5-4 la penalty-uri şi merge în primăvara acestei competiţii.

Etapa a programat şi două meciuri interesante, în care adversare au fost patru formaţii care în sezonul trecut s-au luptat pentru titlul de campioană judeţeană a Ligii a V-a. Una dintre aceste partide s-a disputat între Viitorul Galbenu şi Voinţa Făurei Sat, un joc în care, teoretic, formaţia vizitatoare pornea cu prima şansă. Însă Viitorul Galbenu s-a impus cu 6-2, un scor care nu mai necesită niciun fel de comentarii. La Cireşu s-au întâlnit Viitorul din localitate, campioana judeţeană a Seriei a III-a a ediţiei trecute de campionat, şi Voinţa Bărăganul, echipă care a cochetat cu podiumul. Viitorul Cireşu s-a impus cu 2-0, ambele goluri fiind realizate de Mihai Popa. Tricolorul Lanurile, ACSC Cazasu II şi Gloria Movila Miresii s-au calificat în faza următoare a competiţiei.

 

Rezultatele şi marcatorii etapei a 2-a a Cupei României, faza judeţeană:

Voinţa Găiseanca – Victoria Deduleşti 3-1 (1-0)

Bădără (min. 14, 58), Barbu (min. 88) / Stanciu (min. 79)

Viitorul Cireşu – Voinţa Bărăganul 2-0 (0-0)

M. Popa (min. 60, 91)

Romgal Romanu – Înfrăţirea Gemenele 4-5 (0-0)

Viitorul Galbenu – Voinţa Făurei Sat 6-2 (3-1)

Marius Feraru (min. 1, 89), I. Feraru (min. 19), Marian Feraru (min. 39), Urban (min. 62), Iordache (min. 85) / Constantin (min. 41), M. Mihăilă (min. 79)

Tricolorul Lanurile – FC Tufeşti 3-1 (0-0)

Bibicu (min. 53), Văsii (min. 56, 70) / Moisescu (min. 87)

Tractorul Viziru – Victoria Traian II 2-1 (1-1)

Stoican (min. 44), Vlădilă (min. 65) / Şerbănescu (min. 16)

ACSC Cazasu II – Daous Dava Brăila 4-3 (1-1)

S. Ion (min. 25), Avramescu (min. 54, 56), Mazilu (min. 87) / Vioreanu (min. 30), Straua (min. 48, 66)

Gloria Movila Miresii – Voinţa Racoviţa 5-1 (3-0)

S. Ionescu (min. 3, 34), Ştefan (min. 39, 67), Vasile (min. 75) / Lică (min. 73)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro