Mergi la conţinutul principal

Închisoare pentru pornografie infantilă

inculpatul I. Gheorghe a fost condamnat de Tribunalul Brăila la pedeapsa de 6 ani și 2 luni închisoare pentru act sexual cu un minor și pornografie infantilă • în perioada decembrie 2022 - ianuarie 2023, inculpatul a deținut, stocat și transmis materiale pornografice cu persoana vătămată și a primit materiale pornografice (imagini), în care sunt reprezentate persoane minore • sentința nu este definitivă, iar inculpatul a formulat deja apel

 

De la filme porno cu minore, un individ a ajuns la închisoare! Inculpatul I. Gheorghe a fost condamnat de Tribunalul Brăila la pedeapsa de peste 6 ani închisoare pentru act sexual cu un minor și pornografie infantilă. În perioada decembrie 2022 - ianuarie 2023, inculpatul a deținut, stocat și transmis materiale pornografice cu persoana vătămată și a primit materiale pornografice (imagini), în care sunt reprezentate persoane minore.

Magistrații Tribunalului Brăila l-au condamnat pe inculpatul I. Gheorghe la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor, în formă continuată, în stare de recidivă postexecutorie. În plus, instanța îl condamnă pe inculpat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă, în formă continuată, în stare de recidivă postexecutorie. ”Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care va adăuga un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă,  urmând ca inculpatul să execute în final 6 ani și 2 luni închisoare. Menține măsura arestului preventiv pentru inculpatul I. Gheorghe. Dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul I. Gheorghe, în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, au stabilit magistrații primei instanțe.

Oricum, inculpatul a formulat deja apel și dosarul a ajuns la Curtea de Apel Galați unde se va lua decizia finală.

 

Pedofil arestat și judecat

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Brăila au dispus trimiterea în judecată a acestui inculpat, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă și corupere sexuală a minorilor. În septembrie 2022, inculpatul I. Gheorghe (n.r. - nume postat pe site-ul instanței) a solicitat persoanei vătămate minore să producă materiale pornografice, pe care le-a stocat. Individul a fost trimis în judecată și pentru act sexual cu un minor. Potrivit procurorilor DIICOT, în perioada decembrie 2022 - ianuarie 2023, în mod repetat, inculpatul a descărcat, stocat și transmis către alte persoane materiale pornografice cu persoana vătămată și a primit imagini cu persoane minore având un comportament sexual explicit. Începând din anul 2011, inculpatul a procurat, deținut și stocat peste 1.000 de materiale pornografice cu minori, respectiv fișiere tip video și imagine. “Prin actul de sesizare s-a reținut faptul că, în luna septembrie 2022, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul a solicitat persoanei vătămate minore să producă materiale pornografice, pe care le-a stocat și deținut. De asemenea, inculpatul a transmis materiale cu caracter pornografic persoanei vătămate minore”, au stabilit anchetatorii.

După cum se arată în răspunsul DIICOT,  procurorii au dispus trimiterea în judecată inculpatului, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de act sexual cu un minor în formă continuată și pornografie infantilă în formă continuată.

Prin actul de sesizare s-a reținut faptul că, în luna septembrie a

anului 2021, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul a

produs material pornografic cu persoana vătămată minoră, pe care l-a

stocat și deținut. “De asemenea, inculpatul, în perioada decembrie 2022 - ianuarie 2023, în mod repetat, a descărcat, deținut, stocat și transmis către mai multe persoane materiale pornografice cu persoana vătămată și a primit materiale pornografice (imagini), în care sunt reprezentate persoane minore având un comportament sexual explicit. Totodată, s-a reținut faptul că, începând din anul 2011, inculpatul a procurat, deținut și stocat peste 1.000 de materiale pornografice cu minori, respectiv fișiere tip video și imagine”, au mai stabilit anchetatorii.

Dosarul cu obiect “pornografia infantilă” a fost înregistrat în data de 8 februarie la Tribunalul Brăila, după cum se arată pe site-ul instanței.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro