Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

A început returul în Liga a IV-a la fotbal

În prima etapă a returului Ligii a IV-a la fotbal doar Viitorul Ianca şi CS Făurei şi-au valorificat avantajul terenului propriu, în celelalte patru partide victoria revenind formaţiilor vizitatoare. Ca şi în runda inaugurală a acestei stagiuni fotbalistice, Victoria Cazasu a realizat scorul etapei, 6-3, în deplasarea de la ultima clasată, Voinţa Şuţeşti. Alex Cotigă a realizat un hat-trick, însă o evoluţie la fel de bună a avut-o şi juniorul Valentin Mihai, care a marcat de două ori în poarta gazdelor. Sportul Chiscani s-a impus cu 2-0 la Movila Miresii, însă din cauza ratărilor victoria elevilor lui Georgel Pascu s-a conturat abia în repriza a doua, graţie reuşitelor lui Vali Durbacă şi Ionuţ Bogdan. CS Făurei, pentru care Marian Mâţă a înscris de trei ori, a câştigat cu 4-2 disputa cu Pandurii Tudor Vladimirescu, ambele reuşite ale oaspeţilor fiind semnate de Şerbănescu, jucător care abia în acest sezon a făcut pasul de la echipa de juniori la cea de seniori. Dacia Unirea 2 Brăila a condus cu 1-0 din minutul 16 când a marcat Gaşpar, însă la pauză scorul a fost egal, 1-1, golul egalizator fiind realizat de Marius Coman. În repriza a doua Coman a mai înscris de două ori, brăilenii o singură dată prin Iordache, iar Viitorul Însurăţei s-a impus cu 3-2 şi a urcat pe locul al doilea în clasament. Pe poziţia a treia a revenit Victoria Traian, formaţie care s-a impus cu 3-1 în deplasare, la Voinţa Vişani, golurile învingătorilor fiind realizate de Postolea 2 şi Mihăiţă Stoian. După această rundă satelitul Daciei Unirea a coborât pe locul al patrulea.
După etapa a 12-a primul loc este deţinut de Sportul Chiscani, formaţie care are maximum de puncte, 36, pe poziţia a doua se află Viitorul Însurăţei cu 25 de puncte, iar pe a treia Victoria Traian cu 24 de puncte.

Rezultatele şi marcatorii etapei a 12-a:
Voinţa Vişani - Victoria Traian 1-3 (1-1)
Mândroasa (min. 23) / Postolea (min.3, 92), Stoian (min. 78)
CS Făurei - Pandurii Tudor Vladimirescu 4-2 (3-0)
Mâţă (min. 7, 14, 17), Ciurea (min. 86) / Şerbănescu (min. 56, 65)
Voinţa Şuţeşti - Victoria Cazasu 3-6 (1-4)
Măgăriţă (min. 35, 67), Şerban (min. 61) / Cotigă (12, 36, 75), Mihai (min. 18, 68), Vlad (min. 34)
Gloria Movila Miresii - Sportul Chiscani 0-2 (0-0)
V. Durbacă (min. 78), Bogdan (min. 85)
Viitorul Ianca - Voinţa Plopu 3-1 (2-0)
Bratosin (min. 8), Sterpu (min. 23), Irimia (min. 89) / Roşu (min. 75)
Dacia Unirea 2 Brăila - Viitorul Însurăţei 2-3 (1-1)
Gaşpar (min. 16), Iordache (min. 78) / M. Coman (min. 25, 61, 70)

 




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii