Mergi la conţinutul principal

A început recensământul. Toți angajații care se autorecenzează primesc o zi liberă

* fiecare locuitor, indiferent de cetățenie, cu reședința obișnuită în România, adică trăiește pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 12 luni,  se poate autorecenza accesând PLATFORMA DE AUTORECENZARE  (https://autorecenzare.insse.ro/) * cei care nu dispun de mijloacele necesare pentru autorecenzare pot apela la varianta online asistată și să beneficieze astfel de sprijinul unui recenzor * autorecenzarea a început încă de ieri, dar a întâmpinat deja probleme din cauza ”suprasolicitării sistemului”, după cum a explicat Institutul Național de Statistică

 

Românii pot beneficia, în 2022, de o nouă zi liberă! Însă, nu oricum. Asta numai dacă vor completa, până la jumătatea lunii mai a acestui an, un formular online pentru Recensământul Populației și Locuințelor, după cum anunță Institutul Național de Statistică (INS). Cu alte cuvinte, orice angajat care se autorecenzează poate primi o zi liberă de la serviciu, indiferent că lucrează în sectorul de stat sau în mediul privat. 

Aceasta este prima etapă a Recensământului Populației și al Locuințelor (RPL2021), o procedură care a început oficial, ieri, dar cu stângul, din păcate. Site-ul a fost blocat ore bune, din cauza ”suprasolicitării”, după cum a explicat conducerea INS. Ca urmare a interesului foarte ridicat manifestat de populație pentru accesarea platformei de autorecenzare în primele ore ale zilei de 14 martie, website-ul dedicat Recensământului Populației și Locuințelor a fost suprasolicitat. Astfel, până la suplimentarea resurselor de natură tehnică, rugăm persoanele care doresc să se autorecenzeze să acceseze direct Platforma de Autorecenzare la adresa https://autorecenzare.insse.ro. Vă cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru interesul manifestat! ”, a scris INS, pe pagina de Facebook.

După cum mai informează aceeași sursă, autorecenzarea poate fi parcursă acasă, individual, cu ajutorul unui calculator, telefon sau tabletă ori în mod asistat, cu personal specializat, pentru cei care nu au această posibilitate. Se poate autorecenza fiecare locuitor, indiferent de cetățenie, care are reședința obișnuită în România, adică trăiește pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 12 luni. Formularul de pe platformă conține câmpuri cu informații despre: capul gospodăriei/ persoana de referință; locul de reședință obișnuită; membrii gospodăriei; locuințe secundare neocupate. După completarea și transmiterea acestui formular de pre-înregistrare, utilizatorul va primi un e-mail cu link-ul către chestionarul capului gospodăriei/persoanei de referință, câte un link pentru fiecare locuință secundară declarată în acest formular și câte un e-mail pentru fiecare membru al gospodăriei, pentru care nu s-a completat o adresă de e-mail proprie în acest formular. Ceilalți membri ai gospodăriei primesc fiecare e-mail cu linkul către propriul chestionar. În urma validării chestionarelor completate cu date și transmise se va emite o dovadă de auto-recenzare care se poate accesa pe site-ul www.recensamantromania.ro, secțiunea: VERIFICAREA AUTO-RECENZĂRII. În caz contrar, se afișează informația cu privire la imposibilitatea acceptării în baza de date a recensământului a chestionarului respectiv din cauza completării parțiale sau cu erori.

Toate persoanele care se autorecenzează trebuie să completeze chestionarul în funcție de situația avută la momentul de referință al recensământului care este ora ,,00:00” din ziua de 1 decembrie 2021. În ceea ce-i privește pe cetățenii care nu au posibilitatea să se autorecenzeze și apelează la autorecenzarea online asistată, ei trebuie să știe că procedura se va parcurge cu sprijinul unui recenzor, pe tabletele recenzorilor ARA sau de pe propriile dispozitive electronice, în spații special amenajate puse la dispoziție de primării. Prefectura Brăila informează că lista cu punctele de autorecenzare de la nivelul județului nostru se poate găsi accesând următorul link: https://braila.insse.ro/wp-content/uploads/2022/03/Centralizator-BRAILA…

 Așadar, autorecenzarea este disponibilă populației până la data de 15 mai 2022, iar în perioada 16 mai – 17 iulie 2022 este programată colectarea datelor de către recenzori, prin interviuri față în față, cu ajutorul tabletelor.

Țara noastră se află la al treisprezecelea recensământ din istorie și al patrulea după Revoluția din 1989. Conform INS, din 2011 și până în prezent România a pierdut cel puțin 1,1milioane de persoane din populația rezidentă,  pe fondul sporului natural negativ și al migrației externe, principalii factori ai scăderii populației. La ultimul recensământ din 2011, România avea o populație de 20,1 milioane de locuitori, iar în 2021, conform estimărilor INS, populația rezidentă a României a fost de 19,1 milioane de locuitori. Anul cu cel mai ridicat nivel al populației României, când erau 22,8 milioane de locuitori, a fost 1992.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro