Mergi la conţinutul principal

Început de an foarte bun pentru Georgia Crăciun

• tenismena brăileană a ajuns în semifinale la turneul de 40.000 dolari de la Monastir, în Tunisia • în Mexic a fost eliminată în turul al doilea de numărul 74 WTA, Yue Yuan • la cele două turnee, Crăciun a învins jucătoare mult mai bine clasate internațional • scăpată de ghinionul accidentărilor, brăileanca trebuie să participe la competițiile organizate de UTR pentru a-și asigura prezența la turneele ITF

 

După ce a trecut printr-o perioadă dificilă, cu accidentări nu neaparat grave, dar care au necesitat o perioadă mai mare de refacere, tenismena brăileană Georgia Crăciun a revenit în prim planul competițiilor. Și de la începutul anului a realizat că se poate lupta cu adversare senioare, mult mai bine clasate WTA decât ea. Asta în condițiile în care Dinamo a reziliat contractul cu aceasta de la 1 ianuarie 2023. Practic, tenismena merge la competiții pe banii ei. Există totuși un lucru pozitiv. La București este antrenată gratis de Bogdan Popovici, cel care l-a pregătit o perioadă și pe Răzvan Sabău.

Pentru a putea participa la turnee ITF sau WTA , Georgia Crăciun avea nevoie de bani și o parte importantă a câștigat-o în luna decembrie 2022, când a participat, în Bulgaria, la mai multe turnee UTR - Universal Tennis Rating.

Cu banii strânși în Bulgaria și cu un aport din partea părinților, brăileanca a participat în perioada 9-15 ianuarie 2023 la un turneu ITF de 40.000 dolari în Tunisia, la Monastir, una dintre cele mai importante stațiuni de pe litoralul tunisian.

La Monastir, Georgia Crăciun a ajuns în semifinale. Aflată pe locul 799 în clasamentul internațional, brăileanca a trebuit însă să dispute două tururi de calificare. Crăciun a învins-o în primul tur pe Yoana Moneva din Bulgaria cu 6-0, 6-0, iar în cel de-al doilea a dispus, tot în două seturi, 6-1, 6-0, de italianca Angelica Raggi și astfel a intrat pe tabloul principal.

În primul tur a câștigat cu 6-2, 6-2, meciul cu Arlinda Rushiti (Elveția), numărul 352 WTA, iar în turul secund a dispus tot în două seturi, 6-2, 6-4, de Sada Nahimana din Burundi, numărul 251 WTA. În sferturi, Georgia Crăciun a învins-o cu 6-1, 7-6 pe rusoaica Anastasia Zolotareva, numărul 243 WTA, dar în semifinale a fost învinsă, 5-7, 1-6, de cea care avea săștige turneul, rusoaica Maria Timofeeva, numărul 234 WTA.

După ce a făcut semifinală în Tunisia, Gerogia Crăciun a plecat în Mexic, la un turneu de 40.000 dolari, care a început pe 30 ianuarie și s-a încheiat pe 5 februarie. Și aici a trebuit să treacă de două tururi de calificări. În primul meci din calificări a dispus cu 6-0, 7-6 de japoneza Mushika Mio, iar în cel de-al doilea a învins-o cu 6-4, 6-2 pe vietnameza Savana Ly-Nguyen și a ajuns pe tabloul principal.

În primul tur, brăileanca a învins-o, după un meci maraton de 3 ore, 6-3, 6-7, 7-6, pe Sofia Sewing (SUA), numărul 470 WTA. Georgia Crăciun a avut neșansa ca în turul secund să o aibă ca adversară pe favorita numărul unu a turneului, Yue Yuan, numărul 74 WTA. Tenismena din China s-a impus în două seturi, 6-1, 6-3.

Iar după aceste două turnee Georgia Crăciun a urcat de pe 799 pe 550 WTA.

Neavând soluții în plan financiar, tenismena din Brăila va pleca peste o săptămână în Croația, pentru a mai participa la câteva turnee organizate de UTR.

“Este un început de an foarte bun, în plan sportiv. Nu mai am probleme de sănătate, în schimb este foarte greu cu banii. A trebuit să particip în decembrie anul trecut la turnee organizate în Bulgaria de UTR și cu banii de acolo am ajuns în Tunisia și Mexic. Acum încerc aceeași soluție, merg în Croația pentru a-mi asigura un buget de participare la următarele concursuri ITF. De la 1 ianuarie, Dinamo a renunțat la colaborarea cu mine, este greu cu partea financiară, dar nu renunț la tenis”, ne-a declarat Georgia Crăciun.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro