Mergi la conţinutul principal

În sfârşit, se toarnă asfalt pe Str. Griviţei

"Tehnologica Radion" Bucureşti, firma care a câştigat la licitaţie contractul de reabilitare a străzii Griviţei, în valoare de circa 8 milioane de euro, a ajuns, în sfârşit, la stadiul de a turna asfalt. Este vorba, însă, doar de un singur tronson al străzii în cauză, respectiv cel cuprins între Str. Carpaţi şi Calea Galaţi. "În momentul de faţă, există întârziere de o lună faţă de graficul de execuţie. Dacă vremea se menţine la fel de bună în continuare, s-ar mai putea recupera o parte din întârzierea aceasta. Deocamdată, ei trebuie să meargă cu asfaltul până la Str. Carantinei, apoi să pregătească caseta stradală între Str. Carpaţi şi Str. Gării. Sperăm că, până la venirea propriu-zisă a iernii, putem prelungi şantierul şi dincolo de Str. Gării, mai exact până la Str. Cloşca. Pe tronsonul respectiv, Gării - Cloşca, se va lucra numai la montarea conductelor de apă. Nu ne apucăm să spargem trotuarele şi să decopertăm tot carosabilul, ca să ne prindă iarna şi să nu se mai poată circula pe tronsonul respectiv din cauza noroaielor", ne-a declarat primarul Aurel Simionescu.

Momentan, singurii locatari de pe Griviţei care răsuflă uşuraţi sunt cei de pe tronsonul dintre Str. Carpaţi şi Calea Galaţi, acolo unde se toarnă deja asfalt. "Am scăpat de noroaie şi praf, de-acum poate să vină iarna, nu ne mai temem că nu o să putem ieşi din curte după ce se strică vremea", ne-a spus brăileanca Geta S.

Reamintim că, potrivit graficului de execuţie, modernizarea străzii Griviţei, adică înlocuirea vechilor reţele de canalizare, apă şi gaze cu altele noi, lărgirea şi asfaltarea părţii carosabile, reamenajarea trotuarelor, ar trebui să se încheie până în luna septembrie a anului viitor. Dacă "Tehnologica Radion" va menţine şi pentru tronsonul Str. Gării - Calea Călăraşi ritmul în care a lucrat pe porţiunea cuprinsă între Str. Carantinei şi Str. Gării va fi, însă, foarte greu, dacă nu imposibil, să se respecte termenul limită prevăzut în proiect.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro