Mergi la conţinutul principal

În 3 ani, un fost ministru al Industriilor a făcut 3 milioane de lei

Curtea de Apel Bucureşti a decis confiscarea a aproape 890.000 de lei de la fostul ministru Dan Ioan Popescu şi soţia acestuia, bani care ar reprezenta cheltuieli nejustificate, decizia fiind luată la rejudecarea cauzei, după ce ICCJ dispusese, în 2011, confiscarea a peste patru milioane de lei.
Instanţa a stabilit că Dan Ioan Popescu şi soţia acestuia, Elena, au făcut cheltuieli nejustificate de 889.026,60 de lei, dispunând confiscarea acestei sume. "Admite în parte sesizarea. Constată că persoanele cercetate au efectuat cheltuieli nejustificate în valoare de 889.026,60 RON. Dispune confiscarea sumei menţionate şi obligă persoanele cercetate să plătească această sumă la bugetul statului în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentinţe", se arată în sentinţa din 19 decembrie.
Decizia Curţii de Apel Bucureşti poate fi contestată cu recurs la instanţa supremă.
Dosarul lui Dan Ioan Popescu şi a soţiei acestuia a ajuns la Curtea de Apel Bucureşti după ce, în 5 iulie 2013, Completul de cinci judecători al instanţei supreme a casat sentinţa de confiscare a peste patru milioane de lei din averea acestuia şi a trimis cauza la rejudecare. Instanţa a admis atunci recursurile făcute de Elena şi Dan Ioan Popescu împotriva deciziilor anterioare, din 14 iulie 2011 şi 3 noiembrie 2011.
În 14 iulie 2011, judecătorii ICCJ au arătat în motivarea deciziei că peste patru milioane de lei din averea dobândită de fostul ministru PSD al Industriilor Dan Ioan Popescu şi soţia sa reprezintă cheltuieli făcute în baza unor venituri a căror obţinere s-a dovedit a fi ilicită.
În 7 aprilie 2008, un complet de nouă judecători al ICCJ decidea ca procesul privind averea dobândită de Dan Ioan Popescu şi soţia acestuia să fie reluat de Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a instanţei supreme.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro