Mergi la conţinutul principal

«Ziua Medicului de Familie», marcată şi la Brăila

Medicii de familie din ţară s-au reunit la Brăila, în perioada 29 iunie - 2 iulie, pentru a celebra „Ziua Medicului de Familie", în cadrul Conferinţei Naţionale a Medicilor de Familie „Medicina de Familie - prima linie în asistenţa medicală". Întâlnirea a devenit cel mai important eveniment ştiinţific al anului, nu doar prin numărul mare de participanţi - în jur de 500 de invitaţi prezenţi -, dar şi prin calitatea lucrărilor prezentate.
Manifestarea a avut loc la Regal Ballroom Brăila fiind organizată de Societatea Medicilor de Familie Brăila în colaborare cu Societatea Naţională de Medicina Familiei. Au participat personalităţi marcante pentru activitatea medicală din mai multe centre universitare din ţară, spre exemplu din Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara, Constanţa, Galaţi. Acestea au venit cu noutăţi din diverse domenii de activitate, conform ghidurilor terapeutice naţionale şi internaţionale în vigoare, captând interesul participanţilor, medici de familie şi medici de alte specialităţi, veniţi din toate colţurile ţării.
Printre cei prezenţi în sală, s-au numărat şi reprezentanţii Colegiului Medicilor din Brăila. "Colegiul Medicilor din judeţul Brăila încurajează şi susţine desfăşurarea manifestărilor ştiinţifice, promovează solidaritatea, unitatea şi o mai bună relaţionare în lumea medicală. Suntem un corp profesional de elită şi este de dorit să ne recâştigăm poziţia în societate, ieşind din «conul de umbra» în care am ajuns datorită campaniilor negative pornite de la cazuri izolate, insuficient analizate. Acest lucru îl putem realiza prin mesaje pozitive bazate pe devotamentul nostru faţă de colegi şi faţă de omul suferind, pacientul nostru, în slujba căruia ne punem întreaga cunoaştere şi pricepere. Felicităm organizatorii pentru reuşita acestui eveniment remarcabil!", a precizat dr. Cristina Stănescu, preşedintele Colegiului Medicilor Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro