Mergi la conţinutul principal

«Roş-albaştrii», în finala Cupei României-Timişoreana

După 1-1 la Ploieşti, Steaua a făcut cel mai bun joc al său din 2015 şi s-a impus prin golurile marcate de Adrian Popa (20), Gabriel Iancu (32), Cristian Tănase (68), respectiv Kristian Ipsa (70).
În finală, roş-albaştrii o vor înfrunta pe Universitatea Cluj, care a trecut de CFR Cluj cu 4-2, la loviturile de departajare, miercuri seara.
Steaua are 21 de trofee în palmares şi a mai jucat alte şapte finale, între care şi cea de anul trecut, pierdută în faţa Astrei Giurgiu (2-4, la loviturile de departajare), pe Arena Naţională.
Steaua (CSCA) şi Universitatea Cluj au fost adversare în finala Cupei României din 1949, când bucureştenii s-au impus cu 2-1.

Următorul adversar: Pandurii Tg. Jiu

Finala competiţiei va avea loc pe 31 mai, iar Steaua este calificată şi în finala Cupei Ligii Adeplast, competiţie în care se va bate pentru trofeu cu Pandurii Tg. Jiu.
Cu Petrolul, Steaua a avut prima ocazie prin Adi Popa (17), dar şutul său cu stângul a trecut pe lângă poartă. Trei minute mai târziu, extrema stelistă deschidea scorul, tot după un şut cu stângul.
Tamuz (26), revenit după o lungă absenţă, a trimis primul şut al Petrolului pe poarta Stelei, prins lejer de Cojocaru.
Steaua şi-a mărit avantajul prin Gabi Iancu (32), după o eroare a fundaşului Satli.
Tănase a ratat din doar doi metri, după pauză (50), după care Pecanha a respins şutul lui Breeveld (57). Petrolul nu a renunţat la luptă, dar nu a reuşit prea multe în atac, Teixeira şutând alături de poartă (63).
Tănase a marcat al treilea gol al Stelei (68), după ce l-a croşetat pe Alcenat şi a trimis la colţul lung, împăcându-se cu suporterii în urma incidentului de la meciul cu FC Viitorul. Imediat Petrolul a refăcut diferenţa, croatul Ipsa înscriind din apropiere, la o minge recentrată de Tamuz (70).
Până la final, oaspeţii au încercat să pună în pericol poarta lui Cojocaru, dar cea mai bună situaţie a fost ratată tot de Steaua, prin Rusescu (79).

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro