Mergi la conţinutul principal

«Lupul de pe Wall Street», cel mai profitabil film din cariera lui Martin Scorsese

Astfel, această satiră la adresa corupţiei şi lăcomiei din lumea speculaţiilor la bursă, cu Leonardo DiCaprio în rolul principal, a depăşit recordul stabilit anterior de thrillerul "Shutter Island" (2010), care a avut încasări de 294 de milioane de dolari în toată lumea, conform contactmusic.com, preluat de Mediafax.
Totodată, filmul "Lupul de pe Wall Street", bazat pe cartea autobiografică a brokerului Jordan Belfort, a obţinut, până în prezent, încasări de 108 milioane de dolari în Statele Unite ale Americii.
De asemenea, filmul a fost extrem de apreciat şi de critici, fiind bine primit la toate festivalurile importante de gen, din sezonul cinematografic care se încheie la Hollywood cu gala premiilor Oscar.
Pentru rolul lui Jordan Belfort, Leonardo DiCaprio a câştigat, în ianuarie, un Glob de Aur la categoria "cel mai bun actor într-un musical sau film de comedie" şi este nominalizat la premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal - câştigătorul fiind desemnat într-o ceremonie ce va avea loc pe 2 martie, la Los Angeles. De asemenea, Jonah Hill, interpretul lui Donnie Azoff, cel mai apropiat colaborator al lui Belfort, a primit o nominalizare la premiul Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol secundar.
Acestor categorii li se adaugă nominalizările pe care "Lupul de pe Wall Street" le-a primit la Oscarul pentru cel mai bun film, pentru cel mai bun regizor şi pentru cel mai bun scenariu original.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro