• Ph. D. Karen Glinert Carlson va susține Conferința „How Albert Einstein saved my family and why history matters” („Cum Albert Einstein mi-a salvat familia și...
• pe fondul tensiunilor tot mai mari din sistemul de educație, aproximativ 120 de cadre didactice și personal nedidactic din județul Brăila au participat la protestele...
• Ministerul Afacerilor Interne (MAI) lansează campania «Niciun examen nu merită un copil pierdut. Cea mai mare notă este să știe că ești alături de el!»...
• în perioada premergătoare Evaluării Naționale 2026, emoțiile cresc atât în rândul elevilor de clasa a VIII-a, cât și al părinților care îi însoțesc în această...
• săptămâna trecută, jandarmii au aplicat 39 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4.300 de lei, iar la nivelul unității au fost înregistrate 7 apeluri...
• sâmbătă și duminică, au fost aplicate 65 de sancțiuni contravenționale pentru neregulile constatate, în valoare de peste 26.800 de lei, pentru nerespectarea prevederilor rutiere și...
• în urma unei sesizări, Garda de Mediu Brăila a făcut verificări la fața locului și a constatat că agentul economic în cauză deversa, în zona...
• strada Odobești a trecut printr-un proces de modernizare anul trecut, cu asfaltare și desființarea unor garaje, în locul cărora proiectul a prevăzut realizarea unui spațiu...
• vor fi afectați, de asemenea, utilizatorii casnici și instituțiile publice din zona cartierului Minerva, Selgros și Liceul Tehnologic „Gheorghe K. Constantinescu”
• expoziția aduce în fața publicului brăilean viziunea artistică a pasionatului fotograf Laurențiu Lupașcu • dedicată Zilei Internaționale a Dunării, expoziția va putea fi vizitată până...