LOCAL
Week-end plin… cu polițiști în trafic și amenzi
• sâmbătă și duminică, au fost aplicate 65 de sancțiuni contravenționale pentru neregulile constatate, în valoare de peste 26.800 de lei, pentru nerespectarea prevederilor rutiere și încălcare a unor norme de conviețuire socială • vineri, aparate radar în sistem ”cascadă” au acționat pe principalele artere de circulație
Misiuni desfășurate de polițiști pentru menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea infracționalității de orice fel și creșterea gradului de siguranță rutieră.
În noaptea de 13 spre 14 iunie, încă de la ora 17.00 și ora 01.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila – Secția 2 de Poliție Rurală Brăila, Poliția Orașului Făurei și Poliția Orașului Ianca, sprijiniți de polițiști ai Serviciului Criminalistic, jandarmi brăileni și de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanța, au desfășurat razii intense.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au legitimat 497 de persoane, au controlat 244 de autovehicule, au verificat 35 de societăți comerciale și au testat cu aparatele din dotare 146 de persoane.
”Au fost aplicate 65 de sancțiuni contravenționale pentru neregulile constatate, în valoare de peste 26.800 de lei, conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială. Polițiștii brăileni vor continua acțiunile preventive și combative pentru menținerea unui climat de siguranță publică și pentru descurajarea oricăror fapte antisociale. Reamintim cetățenilor importanța respectării legii și îi încurajăm să sesizeze orice situație care poate pune în pericol ordinea și siguranța comunității”, au transmis polițiștii.
Aparatelor radar, în sistem ”cascadă”, pe principalele artere de circulație. La data de 12 iunie, polițiștii Serviciului Rutier, Biroului Rutier și Compartimentelor rutiere din cadrul Polițiilor Orașelor Făurei, Ianca și Însurăței au desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea nerespectării regimului legal de viteză, pe sectoarele cu risc rutier în municipiul Brăila și pe drumurile naționale.
Au fost aplicate 120 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 57.500 de lei, toate conform O.U.G. nr. 195/2002, pentru depășirea regimului legal de viteză, nepurtarea centurii de siguranță, depășire neregulamentară, lipsa ITP.
Totodată, ca măsuri complementare, polițiștii au reținut mai multe permise de conducere și certificate de înmatriculare.
Polițiștii rutieri vor continua desfășurarea unor astfel de acțiuni și în perioada următoare, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și reducerea riscului producerii accidentelor de circulație.
Polițiștii recomandă tuturor participanților la trafic să respecte limitele legale de viteză și regulile de circulație, pentru protejarea vieții și a integrității tuturor.
LOCAL
O eroare de soft a pus în funcțiune sistemele de alarmare din localitățile brăilene de pe malul Siretului. ISU precizează că nu e niciun pericol
Un mesaj care ar fi trebuit să fie transmis doar în localitățile aflate în proximitatea Barajului Reconstrucția de pe râul Bistrița, acumularea Piatra Neamț, s-a auzit și în difuzoarele de mare putere ale sistemelor de alarmare montate de-a lungul râului Siret, în județul Brăila. Mesajul avertiza despre o creștere a nivelului râului ca urmare a unei deversări controlate efectuate la barajul de lângă Piatra Neamț. Astfel, locuitorii unor așezări brăilene precum Cotu Lung sau Vădeni, unde sunt montate sisteme de înștiințare-alarmare au putut auzi mesajul și s-au gândit că proprietățile lor ar putea fi în pericol. Ca urmare, mulți au sunat la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brăila, pentru a cere lămuriri. ISU a transmis un comunicat de presă prin care a informat că nu există niciun motiv de alarmare, mesajul de la sistemul de alarmare fiind destinat doar localităților din apropierea barajului, transmiterea sa și în localitățile de pe malul Siretului din județul Brăila fiind cauzată de o eroare de soft apărută în sistem.
”Astăzi, 07 noiembrie 2026, în jurul orei 16.00, din cauza unei erori de soft, în sistemul de înștiințare-alarmare la inundații pe râul Siret, care funcționează și pe raza județului Brăila, a fost transmis un mesaj către populație privind deversarea controlată din Barajul Reconstrucția de pe râul Bistrița, acumularea Piatra Neamț. Mesajul nu era destinat localităților brăilene, care nu vor fi afectate de actuala situație. Atunci când va fi necesar, autoritățile locale și populația din localitățile județului Brăila, aflate în albia majoră a râului Siret, vor fi anunțate în timp operativ despre astfel de deversări controlate, astfel încît să poată lua măsuri de autoprotecție”, a transmis ISU Brăila.
LOCAL
Fost șef al IPJ Brăila, cu multă experiență în prafuri, numitul Chivu Cătălin a găsit făină în loc de cocaină!
Azi dimineață, numitul Chivu Cătălin a făcut un filmuleț cu o ”mare” descoperire pe Faleză: niște pungi cu ”praf” alb aruncate într-un coș de gunoi.
Fost șef al IPJ Brăila care a avut de-a face în viața lui profesională cu ceea ce se cheamă prafuri de mare risc, Chivu a considerat că trebuie să anunțe poliția ca să cerceteze ”enormitatea” întâmplată la Brăila, pe Faleza Dunării.
”Ia uitați ce este aici! Eu în clipa asta sun la poliție”, a zis polițistul pensionar ca și când ar fi descoperit niște kilograme de cocaină care ar valora, vă dați seama, o sumă uriașă.
Atât de uriașă încât nici un copil care s-a mai uitat pe la filme polițiste nu ar fi crezut că a fost aruncată la gunoi. Sigur, numitul Chivu nu a ratat ocazia să critice poliția că se mișcă greu, dar că el îi așteaptă pe cei de la Crimă organizată.
Zis și făcut! S-a mobilizat DIICOT-ul, s-au luat probe, s-au trimis la Constanța, așadar s-au consumat resurse din banii contribuabililor ca să i se dovedească numitului Chivu că la mijloc era doar făină.
De fapt, niște puști au făcut o farsă, iar deșteptul polițist pensionar, care a fost anunțat ”de cineva”, a intervenit prompt. Și-o fi pus întrebarea că poate cineva și-a bătut joc de el?
Până una alta, el a dat-o mai departe și-a aruncat-o în cârca DIICOT că poate polițiștii de la Crimă Organizată nu erau suficient de ocupați.
Cu asta se ocupă numitul Chivu Cătălin când nu merge în pelerinaje cu pensionarii de la Asociația ”Ana Aslan” sau când nu controlează activitatea spitalului din Făurei ca membru în Consiliul de Administrație din partea PNL. E ocupat, ce mai!
Poziția oficială a polițiștilor de la Crimă Organizată: făină alimentară
”Având în vedere sesizarea prin apel 112 a polițiștilor și informațiile apărute în spațiul public (postarea lui Chivu – n.n) cu privire la prezența unei substanțe susceptibilă de a avea efect psihoactiv, polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate au efectuat cercetări cu privire la împrejurările în care a fost depozitată substanța pulverulentă de culoare albă, astfel că a fost identificat un tânăr care ar fi aruncat substanța respectivă în spațiul de depozitare pentru deșeuri, fără a urmări provocarea unei stări de panică în rândul populației sau generarea unor suspiciuni cu privire la natura acesteia, afirmând că este făină alimentară.
Totodată, în urma analizelor de laborator a rezultat că respectiva substanță nu face parte din categoria substanțelor stupefiante sau psihotrope supuse controlului conform Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri cu modificările și completările ulterioare și nici alte substanțe psihoactive”.





















