ADMINISTRAȚIE
Suprafață de zeci de metri pătrați scoasă la lumină în curtea Protecției Copilului
• o platformă betonată care a fost ani de zile abandonată este, zilele acestea, dezafectată de o echipă de lucru a unei firme specializate • pe perimetrul respectiv, unde au funcționat până urmă cu câțiva ani niște spații comerciale, sunt conducte de gaze și cabluri de electricitate și nu se știe dacă acestea au fost în prealabil dezafectate sau nu • nimeni nu a putut să ne spună ce utilitate i se va da locului după ce vor fi îndepărtate betoanele
În sfârșit, a intrat în demolare platforma betonată și acoperită cu flise și gresie, aflată în intersecția străzilor Mihai Bravu și Ghioceilor – vizavi de Piața Concordiei și la câțiva metri de sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGSAPC) Braila și Creșa nr. 2. Acolo au funcționat, până acum câțiva ani, tot felul de magazinașe și chioșcuri, construite în fel și chip. De când acestea și-au încetat activitatea, aspectul a fost unul dezolant, cu o conductă de apă curgând, o plasă metalică distorsionată și protecția metalică pentru un contoar de gaze făcută praf! Din câte am aflat, pe surse, terenul este al Consiliului Județean, iar firma Uniel acționează începând de ieri la decopertarea amintită. Tot pe surse ni s-a spus că, fiind în curtea DGSAPC, această instituție urmează să decidă ce anume se va amenaja acolo. Se pare că unităților comerciale care au activat pe amintitul perimetru, le-a expirat contractual, iar zona odată liberă de orice sarcină ar urma să fie folosită adecvat de către DGASPC. Deocamdată, nu ni s-a dat nicio informație oficială cu viitoarea utilitate. Cert este că, în primă instanță, locul va fi împrejmuit.
Echipa care lucrează la demolarea platformei ar trebui să aibă mare atenție, deoarece în și sub beton există cabluri electrice, conducte de apă și de gaz metan. Toate acestea lângă o parcare auto și o creșă… Bine ar fi ca toate aceste rețele de utilități să fie deja debranșate, însă, ieri, la fața locului, nimeni nu a putut să ne confirme care este concret statutul lor!
ADMINISTRAȚIE
Administrația Chiriac. Încă o clădire istorică pentru reabilitare
• este vorba despre imobilul de pe strada Grădinii Publice nr. 13 din Municipiul Brăila, aflat în inventarul actualizat al bunurilor ce aparțin domeniului public al județului Brăila • consilierii județeni au aprobat, recent, documentația tehnico-economică faza Proiect Tehnic (PT), indicatorii tehnico-economici actualizați la faza PT și devizul general actualizat, tot la faza PT pentru consolidarea și reabilitarea acestei clădiri • valoarea totală a investiției se ridică la 8.889.885,26 lei cu TVA
Autoritățile brăilene continuă procesul de reabilitare al clădirilor din Centrul Istoric al orașului. Consilierii județeni au aprobat în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean (CJ) Brăila din 24 septembrie, documentația tehnico-economică faza Proiect Tehnic (PT), indicatorii tehnico-economici actualizați la faza PT și devizul general actualizat, tot la faza PT, pentru consolidarea și reabilitarea clădirii de pe strada Grădinii Publice nr. 13 din Municipiul Brăila.
Așa cum se menționează în referatul de aprobare al proiectului, imobilul se află în inventarul actualizat al bunurilor ce aparțin domeniului public al județului Brăila.
Concret, construcția este situată pe un teren în suprafață de 923 mp și este formată din patru corpuri:
- C1 (garaj)
- C2 (anexă)
- C3 (pavilion administrative)
- C4 (o altă anexă).
În prezent, aceasta se află într-o stare avansată de degradare și este absolut necesară intervenția asupra ei pentru a se executa lucrări de consolidare și reabilitare.
Concret, după cum aflăm din documentația anexată mapei de ședință a consilierilor, obiectivele generale preconizate a fi atinse prin realizarea acestei investiții, sunt următoarele:
- Aducerea clădirii la un stadiu normal de utilizare;
- Oprirea degradării continue a elementelor structurale dar și nestructurale;
- eliminarea/stoparea cauzelor care duc la agravarea acestor degradări;
- punerea în valoare a clădirii aflate în Centrul Istoric al Municipiului Brăila.
Pentru acest obiectiv de investiții a fost elaborat un Proiect Tehnic (nr. 268 din 2025), în baza unui contract de servicii ce datează din 19 august 2025, semnat cu SC Rugby Construct SRL.
Proiect în valoare de peste 8 milioane de lei
În raportul de specialitate al proiectului sunt prezentați principalii indicatori tehnico-economici aferenți acestui obiectiv de investiții.
Mai precis, valoarea totală a investiției este de 8.889.885,26 lei cu TVA din care construcția plus montajul înseamnă 5.944.383,37 lei cu TVA, restul însemnând partea de pregătire a terenului, utilități și proiectare. Durata de execuție a lucrărilor a fost estimată la 12 luni.
”Situația existentă a clădirii prezintă o serie de deficiențe care impun intervenții urgente pentru conservarea și reabilitarea acesteia”, se mai specifică în raportul de specialitate.
Proiectul a fost aprobat cu unanimitate de voturi.
Investițiile CJ Brăila în clădiri de importanță locală
Pe lângă imobilul din Str. Grădinii Publice nr. 13, Consiliul Județean Brăila a investit și are mai multe proiecte investiționale în derulare, în mare parte pe fonduri europene, legate de reabilitarea/consolidarea/eficientizarea energetică a mai multor clădiri pe care le deține, le administrează, sau care sunt administrate de instituțiile subordonate.
Aici putem aminti, fără îndoială, investițiile care s-au realizat de-a lungul anilor:
- Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila (Corpul A)
- proiectul de reabilitarea și consolidare a clădirii monument istoric în care funcționează Spitalul 3 (Corp B) din Municipiul Brăila, aflat pe masa investițiilor viitoare.
Administrația județeană a demarat, totodată, reabilitarea și refuncționalizarea Palatului Administrativ din Piața Independenței nr. 1, demers ce va fi continuat în acest an. Un alt proiect pregătit pentru anul următor este cel ce vizează reabilitarea imobilului din Șoseaua Buzăului nr. 15C, unde va funcționa arhiva Consiliului Județean Brăila în viitor.
De asemenea, nu trebuie uitat nici proiectul de reabilitare și reamenajare a Spitalului de Pneumoftizioligie din Str. Radu S. Campiniu, nr. 21, corpurile C1-C4.
Nici proiectele instituțiilor subordonate nu ar trebui omise și aici menționăm proiectul Bibliotecii Județene ”Panait Istrati” Brăila de a-și reabilita și eficientiza energetic clădirile pe care le administrează, prin fonduri europene.
Lucrările realizate de Filarmonica ”Lyra – George Cavadia” la sala de spectacole a Casei Tineretului, precum și reabilitarea clădirii ”Lyra” de pe Strada Ana Aslan (unde în prezent se efectuează lucrări) și Casa Umorului Desenat din aceeași curte.
Nici lucrările de recondiționare realizate recent de Muzeul Brăilei ”Carol I” la sediul din Piața Traian nu sunt de ignorat, la fel cum nu este nici proiectul CJ Brăila de a schimba total clădirea în care funcționează Secția ”Științele Naturii” a Muzeului din Parcul Monument și transformarea spațiului într-un centru muzeal modern, tot cu ajutorul banilor europeni.
De asemenea, CJ Brăila intenționează să construiască și o Sală Polivalentă nouă, pe DN22B.
ADMINISTRAȚIE
Lucrări complexe pe Bulevardul Independenţei
Lucrări complexe se execută în această perioadă pe Bulevardul Independenţei. Este vorba de reabilitarea/întreţinerea stradală dintre Calea Galaţi şi strada Carantinei. Unele din ele sunt dificile chiar și pentru Concivia şi CUP Dunărea, fiind implicată şi Seroplant. De fapt, şantierul s-a deschis de acum două săptămâni, şi probabil, vor veni aici şi echipele de pe strada Griviţei.
Până acum s-a betonat/asfaltat o parte din trotuare şi alei, pe latura dinspre Maternitate. Se procedează la extragerea unor copaci şi arbuşti, vor fi amenajate piste de biciclete pe trotuarele deja betonate şi delimitate cu borduri, inclusiv din granit.
Iar după cum ne-a declarat un reprezentant al primăriei, “CUP Dunărea rezolvă în paralel problema racordurilor la reţeaua de apă-canal, remedierea a ceea ce este degradat şi scoaterea la limita de proprietate a contoarelor – aceste lucrări nemaifiind permise după turnarea asfaltului”.
Bineînţeles, sunt şi nemulţumiri, mai mult sau mai puţin fondate, din partea riveranilor: “De ce s-au scos brazii şi unii copaci sănătoşi”; “Bordurile sunt atât de înalte încât unele porţi nu pot fi deschise, şi nici să intri cu maşina”; “Băncile să fie scoase din pământ şi reparate/vopsite”; “Zona nu mai beneficiază, după 1990, de un WC public”; “Unii şi-au permis să facă diverse scări pe ditamai blocurile din beton, cu ocuparea a treisferturi din trotuar, iar multe probleme sunt create de către o parte dintre cei care au intrări şi dinspre str. Unirii”.
Şi, adăugăm noi, poate trebuie reabilitată şi statuia “Maternitate” afectată de intemperii şi trecerea timpului.










Cu privire la propunerile oamenilor, reprezentantul Primăriei ne-a spus că “Se vor analiza observaţiile locuitorilor.
Cât despre cum va arăta în final bulevardul, aici – totul depinde de proiectele aprobate şi posibilităţile financiare (inclusiv pentru statuie), iar stâlpii, băncile şi dalele de pe aleea principală ne dorim să arate aproximativ ca cele fixate până acum pe bulevard
Oricum, pentru a nu veni cu promisiuni fără acoperire, vom reveni la timpul oportun cu precizările necesare”.
























