ADMINISTRAȚIE
Nesimţirea care n-are leac
• sunt multe zone din Brăila unde, oricât s-ar încerca să fie duse lucrurile pe făgașul civilizației, nu se poate din cauza unora care nu respectă nicio regulă
În ciuda tuturor eforturilor de a face din Brăila un oraş mai civilizat, nu dispar atitudinile pur şi simplu de nesimţire, când e vorba de păstrarea curăţeniei şi a utilizării dotărilor în acest scop!
Un prim exemplu, la punctul de colectare fracţionată a deşeurilor de lângă Blocul 7 de pe strada Industriei, din zona pieţei Vidin. Aici, se aruncă frecevent tot felul mizerii, mobilier stricat, anvelope etc. Iar recent, una din uşile metalice a fost smulsă (ca şi altă dată) din balamale, alături fiind aruncate resturile din beton armat ale vreunei scări de bloc reparate sau dezafectate. Se întâmplă mai ales seara , iar ziua “nimeni nu vede, nimeni nu amendează!”. Al doilea aspect l-am întâlnit recent în Parcul Monument, unde alţi nesimţiţi au aruncat tot felul de resturi alimentare, sticle, ambalaje etc, de la un ospăţ şi o băută, pe bancă, la doi metri de coşul gunoi plin cu “diverse” şi care fusese răscolit de ciori şi câini.
























