ADMINISTRAȚIE
Lucrări complexe pe Bulevardul Independenţei
Lucrări complexe se execută în această perioadă pe Bulevardul Independenţei. Este vorba de reabilitarea/întreţinerea stradală dintre Calea Galaţi şi strada Carantinei. Unele din ele sunt dificile chiar și pentru Concivia şi CUP Dunărea, fiind implicată şi Seroplant. De fapt, şantierul s-a deschis de acum două săptămâni, şi probabil, vor veni aici şi echipele de pe strada Griviţei.
Până acum s-a betonat/asfaltat o parte din trotuare şi alei, pe latura dinspre Maternitate. Se procedează la extragerea unor copaci şi arbuşti, vor fi amenajate piste de biciclete pe trotuarele deja betonate şi delimitate cu borduri, inclusiv din granit.
Iar după cum ne-a declarat un reprezentant al primăriei, “CUP Dunărea rezolvă în paralel problema racordurilor la reţeaua de apă-canal, remedierea a ceea ce este degradat şi scoaterea la limita de proprietate a contoarelor – aceste lucrări nemaifiind permise după turnarea asfaltului”.
Bineînţeles, sunt şi nemulţumiri, mai mult sau mai puţin fondate, din partea riveranilor: “De ce s-au scos brazii şi unii copaci sănătoşi”; “Bordurile sunt atât de înalte încât unele porţi nu pot fi deschise, şi nici să intri cu maşina”; “Băncile să fie scoase din pământ şi reparate/vopsite”; “Zona nu mai beneficiază, după 1990, de un WC public”; “Unii şi-au permis să facă diverse scări pe ditamai blocurile din beton, cu ocuparea a treisferturi din trotuar, iar multe probleme sunt create de către o parte dintre cei care au intrări şi dinspre str. Unirii”.
Şi, adăugăm noi, poate trebuie reabilitată şi statuia “Maternitate” afectată de intemperii şi trecerea timpului.










Cu privire la propunerile oamenilor, reprezentantul Primăriei ne-a spus că “Se vor analiza observaţiile locuitorilor.
Cât despre cum va arăta în final bulevardul, aici – totul depinde de proiectele aprobate şi posibilităţile financiare (inclusiv pentru statuie), iar stâlpii, băncile şi dalele de pe aleea principală ne dorim să arate aproximativ ca cele fixate până acum pe bulevard
Oricum, pentru a nu veni cu promisiuni fără acoperire, vom reveni la timpul oportun cu precizările necesare”.























