Social Media

ECONOMIC

Paturile de lux din Puşcărie (2). Răspunsul Penitenciarului este halucinant!

Timp de citire: 11 minute

• noile paturi sunt introduse pe fereastra unei săli de la etajul I a clădirii pentru a nu bloca activitatea pe holuri, este explicaţia halucinantă a conducerii Penitenciarului Brăila, după prezentarea articolului în care arătam faptul că cele 300 de paturi stau în curte pentru că nu încap pe uşi • asta deşi producătorul ieşean al paturilor a recunoscut deschis faptul că tocmai aceasta este problema • interesant este faptul că în răspunsul de la Penitenciar se face referire la un regulament care stabileşte dimensiunile standard ale paturilor din puşcării, ceea ce înseamnă că, până la urmă, la Bucureşti ar trebui identificat “capul pătrat” care a gândit normativul cu pricina şi care nu a luat în calcul că mobilierul mai trebuie să şi încapă pe uşi • liderul sindicatului SINPEN, Marin Răileanu susţine că suntem martorii unui abuz în serviciu cât se poate de clar
 
Logica ilogicii. Prima reacţie în urma articolului de săptămâna trecută, “Paturi de lux în Puşcărie”, vine din partea conducerii Penitenciarului Brăila care a încercat să ne explice cum că, de fapt, totul este perfect, practic şi legal cu achiziţia de paturi, doar că noi n-am înţeles cum stau în realitate lucrurile. Că este mult mai practic din toate punctele de vedere să te scarpini cu mâna dreaptă la urechea stângă, aşa cum s-a procedat cu cele 300 de paturi supraetajate care urmează să fie băgate în clădirea penitenciarului, atenţie, pe o fereastră de la etajul I, în loc să foloseşti direct mâna stângă. De parcă atunci când îţi cumperi, să zicem, o canapea pentru propria casă nu măsori de două ori uşile ca să te asiguri că încape pe uşă, montată sau demontată, altfel fiind nevoit să o urci pe acoperiş de unde să o laşi cu sfori în balcon sau la nivelul ferestrei de la sufragerie şi să o tragi apoi în casă. O altă concluzie care se desprinde din răspunsul primit de la Penitenciar este aceea că, de fapt, problema cu paturile îşi are originea într-un birou la nivel central, aşadar la Bucureşti, cel mai probabil din cadrul Ministerului Justiţiei, unde s-a stabilit dimensiunea standard a paturilor, fără ca cineva să se întrebe dacă, în eventualitatea unei achiziţii şi a înlocuirii, mobilierul mai şi încape pe uşă. Drept dovadă, după cum recunoaşte cu amărăciune unul dintre furnizorii de paturi speciale pentru puşcării, se înregistrează situaţii cu totul absurde în care este nevoie ca piesele de mobilier să fie tăiate pentru a fi apoi reasamblate şi sudate în interiorul camerelor de detenţie, ori să fie introduse pe bucăţi prin ferestre de la etajele superioare, aşa cum se procedează acum la Brăila. 
Halucinant. Conducerea Penitenciarului Brăila încearcă să se disculpe cu privire la achiziţia a 300 de paturi supraetajate invocând nişte argumente care faultează în mod evident logica. Reporterii “Obiectiv” au solicitat un punct de vedere instituţiei amintită, iar în răspunsul primit ni se dau asigurări că tot ce s-a întâmplat şi se întâmplă pe partea de achiziţii publice s-a făcut perfect legal, precum şi că există soluţii, care se şi aplică, pentru montarea paturilor prea mari pentru uşile de acces în camerele de detenţie şi care nu presupun costuri suplimentare din partea autorităţii contractante. În plus suntem asiguraţi că nu există nici un risc cu privire la degradarea paturilor care au fost ţinute în curtea Penitenciarului în ninsoare, vânt şi ger.   
Ni se atrage atenţia că paturile şi dimensiunile lor au fost comandate după nişte normative ale Ministerului Justiţiei şi că s-a luat decizia de a fi introduse pe fereastră, nu din cauză că nu încap pe uşi, ci pentru a nu se bloca culoarul de acces al instituţiei (sic!).
“În cursul lunii octombrie 2016, penitenciarul Brăila a organizat procedura de achiziţie simplificată prin sistemul electronic de achiziţii publice (SEAP) a unui număr de 300 de paturi duble (două nivele) cu sertare pentru depozitare haine. Contractul a fost atribuit în cursul lunii noiembrie Societăţii Comerciale EDMARIO SRL Iaşi. Caietul de sarcini pentru achiziţia acestor paturi a fost întocmit în conformitate cu prevederile OMJ nr. 1676/C din 24 iunie 2010 pentru aprobarea Regulamentului privind siguranţa locurilor de deţinere din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, avându-se în vedere dimensiunile menţionate în anexa 22b, art. 2 din documentul amintit, respectiv dimensiunile de construcţie nu depăşesc 900 mm lăţime şi 2000 mm lungime – în acest caz paturile având dimensiunile de 900 mm lăţime şi 1900 mm lungime. Avându-se în vedere faptul că operaţiunile de schimbare a paturilor din camerele de detenţie sunt complexe şi presupun activităţi de relocare a deţinuţilor, mutare a bagajelor, curăţenie a camerelor precum şi montajul noilor paturi, în cursul unei zile se pot monta paturi în una sau maxim două camere. Manţionăm faptul că perioada scursă de la livrarea paturilor şi până la montarea acestora nu este de natură a afecta tratamentul aplicat (grunduire, vopsire), materialului din care sunt confecţionate paturile şi nici de a prilejui degradări (ruginire). De asemenea, pentru a nu bloca, în timpul transportului şi montajului, căile de acces spre etajul clădirii de detenţie, s-a ales soluţia introducerii acestora prin fereastra unei săli de activităţi situată la etajul I. Atât introducerea paturilor în camerele de deţinere, cât şi montajul acestora au permis soluţii tehnice care nu au necesitat costuri suplimentare faţă de valoarea iniţială a contractului. Facem precizarea că începând cu anul 2016 administraţia Penitenciarului Brăila a luat o serie de măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor de cazare şi că schimbarea paturilor de care unitatea beneficia, încă din anul 1983, a reprezentat un obiectiv important. La momentul actual au fost instalate peste 200 de paturi, urmând ca în cel mai scurt timp această activitate să fie finalizată”, se arată în răspunsul semnat de cms. de penitenciare Daniel Barbu, director al Penitenciarului Brăila.
 
Penitenciarul Brăila nu recunoaşte că paturile sunt prea mari dar o spune direct reprezentantul firmei producătoare
Ce este însă şi mai interesant, faptul că punctul de vedere al celor de la Penitenciarul Brăila vine cu o parte din răspunsul la întrebarea “cine a stabilit dimensiunea paturilor?” Chiar dacă în adresa de răspuns nu se face vorbire nici o secundă la ideea că paturile ar fi mult mai mari decât uşile de acces, în răspunsul primit se face referire la un ordin de ministru al justiţiei şi la un regulament, ceea ce înseamnă că, până la urmă, compartimentul achiziţii publice al Penitenciarului Brăila a respectat totuşi un normativ. Că nu a sesizat la nivel central neajunsul cu privire la introducerea paturilor în celule, asta este o altă problemă. Dar este de-a dreptul hilar scenariul promovat în care introducerea paturilor pe o fereastră de la etajul I al clădirii penitenciarului s-ar face doar pentru a nu perturba şi eventual bloca circulaţia pe culoarele imobilului. Este evident motivul acestei decizii şi, de altfel a fost şi recunoscut public chiar de către producătorul şi furnizorul paturilor, reprezentantul firmei ieşene, administratorul “EDMARIO” SRL, Alexandru Chiriac. “Noi am furnizat paturi şi la alte penitenciare unde am întâmpinat aceleaşi probleme, generate de faptul că sunt clădiri vechi. Problema este rezolvabilă în sensul că se demontează grilajele geamurilor, se introduc pe bucăţi paturile, apoi se montează în camerele de detenţie. Noi am livrat cele 600 de paturi (adică 300 de paturi supraetajate – n.r.) şi urmează să facem montajul. (…) Vă mai dau un exemplu: am avut o comandă la IPJ Satu Mare şi când ne-am dus acolo era o clădire care avea coridoare late de 60 de centimetri în timp ce paturile erau de 90 de centimetri. Practic a trebuit să tăiem paturile ca să le putem băga în celule, apoi le-am sudat înapoi şi le-am montat pe poziţie. Eu lucrez cu mai multe instituţii şi, într-adevăr, situaţia devine penibilă la un moment dat, dar nu e aşa de gravă treaba. Se poate rezolva aşa cum se va întâmpla şi în cazul clientului nostru de la Brăila”, ne-a declarat Chiriac. 
 
Liderul sindicatului SINPEN: “este clar abuz în serviciu”
Legat de declaraţiile conducerii Penitenciarului Brăila, cu privire la modul în care sunt introduse paturile în camerele de detenţie, prin fereastra de la etajul I şi nu pe uşă, liderul Sindicatului “Sinpen”, Marin Răileanu, a ţinut să precizeze faptul că nicidecum nu s-ar fi luat decizia asta din cauză că se bloca traficul pe hol. El spune, încă o dată, că adevărul este altul: paturile pur şi simplu nu încap pe uşi, întrucât sunt prea mari. Răileanu nu înţelege de ce nimeni nu recunoaşte adevărul, fiind vorba în mod clar, spune acesta, despre o mare greşeală. “Ei au tăiat gratia de la etajul I pentru că paturile nu încap pe uşile de la parter, unde sunt şi gratii. Nu au luat măsuri aşa cum trebuie. Diferenţa este destul de mare, faţă de vechile paturi. Au rupt gratiile de la etaj, aste era ultima soluţie. În camere au fost paturi militare, de fier, iar acestea au mărimi de 60 – 70 cm lăţime. Noile paturi sunt late de 90 de cm, cum nu sunt mai mari!?”, a comentat sursa citată. De asemenea, Răileanu a atras atenţia asupra unui alt aspect important al problemei: faptul că în camerele de detenţie nu ar mai încăpea acelaşi număr de paturi care, iată, sunt mult mai mari decât ce exista înainte. O soluţie ar fi, spunea acesta, montarea unui al treilea pat suspendat. “Dacă introduc toate paturile în camere se reduce foarte mult din spaţiu, nu mai au loc deţinuţii, şi dacă izbucneşte un incendiu cumva, mai ales că uşile şi gratiile se deschid spre interior, o să fie un fel de incident de la «Colectiv», pentru că nu au cum să iasă. Aici trebuie asigurată şi securitatea la incendiu. Ei oricum au comandat întâi saltelele, care erau prea mari, apoi au comandat paturile. De unde ştii dacă găseşti pat pe măsura saltelei? Nu este normal să se comande întâi patul? Aici este clar abuz în serviciu, dar nimeni nu vrea să recunoască. Oricum, am înţeles că s-au apucat să taie şi paturile, după ce le-au introdus în camere, se sudează în interior. Şi legat de faptul că nu s-au mai schimbat paturile din 1983, aceasta este o altă minciună. Eu ştiu că paturile au mai fost schimbate în anul 2000. Oricum totul se face cu un anume interes, şi licitaţia pentru obţinerea de paturi, s-a făcut la foc automat. O să fac şi eu nişte solicitări, cu întrebări clare, la care să răspundă cu da sau nu. Sa îmi spună dacă paturile încăpeau sau nu pe uşă. Dar adevărul este ţinut ascuns, deşi eu ştiu exact care este situaţia acolo”, a încheiat liderul sindical.
Reamintim că la finalul anului trecut Penitenciarul Brăila a făcut o achiziţie publică pentru 300 de paturi supraetajate pentru care a plătit 90.000 de euro, fără TVA. Probleme au apărut la momentul în care firma adjudecatară a prezentat comisiei de licitaţie produsul cu care participase la procedură, iar autoritatea contractantă a realizat astfel că paturile nu încap pe uşi pentru a putea fi introduse în camerele de detenţie.

ECONOMIC

Parteneriat strategic important. România, poarta de intrare în UE pentru Kawasaki

* este vorba despre un memorandum semnat la Tokyo între Transgaz, prin semnătura directorului general, Ion Sterian și Kawasaki Heavy Industries, prin
Motohiko Nishimura, Președintele Companiei Solutii Energetice si Inginerie Maritima Kawasaki * companiile vor colabora pentru a realiza transportul pe scară largă al hidrogenului gazos prin conductele onshore pe care Transgaz le are pentru Europa Centrală și de Est

Publicat

în

Săptămâna trecută, mai exact pe data de 20 octombrie, la Tokyo, în Japonia, în cadrul Forumului pentru Inovare România – Japonia, SNTGN Transgaz SA și Kawasaki Heavy Industries au semnat un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului.

Din partea Transgaz, Memorandumul a fost semnat de brăileanul Ion Sterian, Director General al SNTGN Transgaz SA, iar din partea Kawasaki Heavy Industries de Motohiko Nishimura, Președintele Companiei Solutii Energetice si Inginerie Maritima Kawasaki. Memorandumul de Înțelegere a fost semnat în prezența oficialilor guvernamentali din Japonia și România.

Prin semnarea acestui memorandum, companiile stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii energetice conexe și al dezvoltării de proiecte comune România–Japonia.

Mai exact, companiile vor colabora pentru a realiza transportul pe scară largă al hidrogenului gazos prin conductele onshore pe care Transgaz le are pentru Europa Centrală și de Est. Ca primă fază a acestei colaborări, Kawasaki intenționează să înceapă testele demonstrative în România pentru transportul onshore al hidrogenului pur folosind compresorul său de hidrogen centrifugal (KM Comp-H 22).

Această demonstrație va fi prima inițiativă din lume care vizează realizarea transportului pe scară largă de gaze cu hidrogen prin conducte.  Demostrația se va desfășura în cadrul proiectului intitulat “România / Proiect demonstrativ de studiu de fezabilitate privind lanțul de aprovizionare cu hidrogen: Compresor centrifugal pentru transportul terestru al hidrogenului gazos”. Proiectul a fost selectat pentru a face parte din programul “Co-creare orientată spre viitor cu Sudul Global” (inclus în bugetul suplimentar pentru anul fiscal 2024 al Ministerului Economiei, Comerțului și Industriei din Japonia – METI), care vizează sprijinirea reconstrucției Ucrainei și consolidarea colaborării cu țările din Europa Centrală și de Est.

Prin intermediul acestui proiect demonstrativ, Kawasaki își va valorifica expertiza acumulată de-a lungul anilor în domeniul compresoarelor centrifuge pentru hidrogen, contribuind astfel la realizarea unui transport terestru eficient al hidrogenului gazos, precizează compania.

„Reducerea costurilor de furnizare a hidrogenului este esențială pentru adoptarea pe scară largă a energiei pe bază de hidrogen la nivel mondial. Ca un mijloc de a realiza acest lucru, așteptările cresc pentru conductele onshore capabile să transporte eficient volume mari de hidrogen. Una dintre provocările cheie pentru realizarea unor astfel de conducte este nevoia de tehnologie care poate comprima în mod eficient volume mari de gaz hidrogen pur la presiuni ridicate într-un spațiu limitat.

Prin acest proiect demonstrativ, Kawasaki își va folosi expertiza în compresoarele de hidrogen centrifuge dezvoltate de-a lungul anilor pentru a ajuta la realizarea unui transport eficient pe gaz pe bază de hidrogen onshore”, transmite grupul japonez. Kawasaki își propune să stabilească transportul pe gaz pe bază de hidrogen la scară largă prin conducte și, prin legarea acestei tehnologii cu gama sa diversă de produse pe bază de hidrogen (turbine, motoare, nave de transport, rezervoare etc.), să construiască un lanț de aprovizionare cu hidrogen, contribuind astfel la realizarea unei lumi neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon.  

Potrivit directorului general al Transgaz, colaborarea dintre cele două companii, susținută de guvernele României și Japoniei, este estimată la 21 de milioane de euro, valoare care include echipamentele, tehnologiile și activitățile de cercetare și testare.

„Prin semnarea acestui MoU, atât Transgaz, cât și Kawasaki Heavy Industries își propun să materializeze conceptul Transgaz privind transportul de hidrogen gazos la scară largă prin conducte terestre utilizând compresorul centrifugal de hidrogen al KHI, într-un sistem sigur, în buclă închisă”, a explicat Ion Sterian.

Citește articolul complet

ECONOMIC

Începe vaccinarea gratuită la ovine și caprine în județul Brăila

• după ce a decimat peste 8.000 de oi și capre din șapte localități ale județului Brăila și a ruinat mai mulți proprietari de animale, virusul variolei ovine mai este activ doar în Urleasca, unde sunt în curs de sacrificare circa 450 de oi • de miercuri, 28 octombrie, se începe vaccinarea gratuită a animalelor din localitățile Măxineni, Salcia Tudor și Siliștea, informează DSVSA Brăila

Publicat

în

Începe vaccinarea gratuită la ovine și caprine în județul Brăila

Vești bune pentru zootehniștii din județul Brăila! Au sosit dozele de vaccin împotriva variolei ovine și caprine.

Apărut, pentru prima dată, la Măxineni, virusul variolei ovine și caprine a făcut ravagii în mai multe localități ale județului Brăila, spulberând afaceri de familie și ducând la uciderea a peste 8.000 de oi și capre din mai multe exploatații de animale.

După Măxineni, au fost confirmate focare de variolă ovină și caprină în localitățile Gemenele, Râmnicelu, Tufești, Romanu, Tudor Valdimirescu, Unirea și, recent, la Urleasca, unde sunt în curs de ucidere circa 450 de capete ovine de la o stână cu mai mulți proprietari, precizează surse din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Brăila.

Practic, ploaia de marți, 27 octombrie, i-a împiedicat pe medicii veterinari să ducă la bun sfârșit acțiunea demarată.

Duminică, 25 octombrie 2026, au sosit la Brăila 25.000 de doze de vaccin împotriva variolei ovine și caprrine (VOC), după ce, săptămâna trecută, primele doze de vaccin au fost trimise în județele Tulcea și Constanța – cele mai afectate de temutul virus.

La Brăila, vor avea prioritate la vaccinare zonele în care au existat focare de variolă, astfel că, într-o primă etapă, vor fi vaccinate animalele din localitățile Măxineni, Salcia Tudor și Scorțaru Nou.

Este vorba de vaccinarea profilactică de urgență, în baza căreia sunt trimise în România, de către Comisia Europeană, circa 1,3 milioane de doze de vaccin – prea puține, ținând cont de faptul că, în toată țara, sunt peste 11 milioane de capete ovine și caprine. Numai în județul Brăila sunt peste 300.000 de oi.

Potrivit DSVSA Brăila, singurul focar activ de variolă este cel de la Urleasca, dar, cu toate acestea, măsurile adoptate de autorități pentru eradicarea virusului rămân în vigoare la nivelul întregului județ. Sunt vaccinate, cu precădere, cu titlu gratuit, animalele din exploatațiile/stânele situate în jurul focarelor, autoritățile urmând să definitiveze, totodată, dosarele pentru despăgubirea proprietarilor afectați.

Din păcate, aceștia vor primi despăgubiri doar pentru animalele identificate cu crotalii. Pe de altă parte, la ora actuală sunt permise doar transporturile de animale vii către abatoare, însoțite de avize și documente sanitar-veterinare emise de medicii de circumscripție și avizate de DSVSA Brăila.Exporturile de ovine și caprine sunt în continuare blocate.    

Eradicată încă din anul 1957, variola ovină și caprină (VOC) a reapărut, anul acesta, în mai multe state europene, inclusiv în România. Impactul a fost unul devastator, pentru că a afectat exporturile de animale, dar și micile afaceri. Odată confirmat focarul de variolă, toate oile și caprele din exploatația/stâna afectată sunt ucise, potrivit procedurilor.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧