Vulpile din judeţul Brăila, vaccinate împotriva turbării | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Vulpile din judeţul Brăila, vaccinate împotriva turbării

• acţiunea se va derula pe parcursul lunii octombrie, prin amplasarea de momeli în apropierea vizuinilor • scopul final este eradicarea rabiei, boală destul de activă pe meleagurile noastre

 

Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Brăila va demara, în luna octombrie, o campanie de vaccinare antirabică a vulpilor de pe raza judeţului nostru. Acţiunea se înscrie în Programul strategic privind  supravegherea, controlul şi eradicarea turbării la vulpe în România, beneficiind de cofinanţare din partea Comisiei Europene.

Pe teren, momelile vaccinale se vor administra de DSVSA, în colaborare cu reprezentanţi ai fondurilor de vânătoare de pe teritoriul judeţului. Momelile respective vor fi amplasate doar în apropierea vizuinilor, fiind interzisă distribuirea vaccinului pe teritorii locuite, în apă, pe drumuri publice sau în apropierea zonelor locuite din cadrul zonelor vizate.

La minim 45 de zile după distribuirea momelilor, eficienţa vaccinării va fi evaluată prin efectuare de examene de laborator din probele prelevate de la animalele recoltate în urma unor acţiuni de vânătoare. Se va urmări prezenţa anticorpilor antirabici postvaccinali.

Prin realizarea acestei acţiuni şi menţinerea vaccinării orale a vulpilor, se urmăreşte diminuarea incidenţei rabiei în România şi, ulterior, chiar eradicarea acestei boli”, se menţionează într-un comunicat de presă semnat de dr. Lucica Geru, directorul DSVSA Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro