Dacă ar fi să alegem o stradă care să reprezinte simbolic starea de astăzi a Brăilei, probabil că Ancorei ar fi cea mai potrivită, deşi puţini sunt, probabil, brăilenii care au idee pe unde se află această stradă şi de ce este ea atât de specială. Să începem prin a spune că Str. Ancorei se găseşte în imediata apropiere a Dunării. Merge, de fapt, în paralel cu portul brăilean, chiar lângă perimetrul Zonei Libere. Ca imagine, Ancorei arată deplorabil. Pe de-o parte, este un rând de clădiri degradate şi locuite de familii cu posibilităţi materiale scăzute, în genul celor care fac gălăgie multă şi îşi înşiră rufele la uscat pe ferestre. Pe cealaltă parte, sunt tot clădiri uitate de vreme, despărţite de maidane pline de bălării înalte cât omul.
Asta este strada Ancorei de astăzi: un loc al sărăciei şi delăsării, ce miroase a rânced şi sună a lătrături de câini şi manele.
Cu strada Ancorei de ieri, însă, e o altă poveste... Acum 100 de ani, cea care se numeşte acum Ancorei se numea Misiţiilor şi era o străduţă cochetă, cu clădiri de birouri aliniate de-o parte şi de alta, de unde intrau şi ieşeau domni cu costum şi pălărie. Erau oamenii de vază ai Brăilei, care derulau acolo, ordonat şi eficient, activitatea bursieră a oraşului.
În urmă cu 100 de ani
Pentru a înţelege de ce era strada Misiţiilor inima comercială a unei Brăile prospere şi înfloritoare, vom cita din însemnările unui călător străin care, la începutul secolului XX, ne-a vizitat oraşul. E vorba despre francezul Andre Bellessort, autorul volumului "La Roumanie Contemporanie", editat în 1904. Iată cum descria acest străin activitatea bursieră din portul Brăila:
"Înainte de ora 6 dimineaţa, cafenelele sunt deschise şi în ele se îngrămădesc toţi cumpărătorii şi vânzătorii de cereale, aşteptând telegramele cu cursurile de bursă din străinătate. (...) Nu fac zgomot, ies, reintră, îşi comunică telegramele, vorbesc împreună încet, înscriu cifre în carnetele lor. Destinatarii, primind avizele de sosire a mărfurilor, se grăbesc spre gară, de unde scot scrisorile de trăsură ale transportului, rup plumburile de la vagoane, sondează sacii şi, înarmaţi cu probele ridicate, se grăbesc spre strada Misiţiilor, strada curtierilor de bursă, o mică stradă paralelă cu cheiul portului.
Mai mult de 1.500 de vagoane aşteaptă în gară şi sunt în câteva ore repartizate şi dirijate pe cele cinci linii de garaj deservind magaziile marilor comisionari. Fiecare ştie ce vrea, face ce trebuie şi, cum nimenea nu caută să-şi înşele vecinul, totul se îndeplineşte în regulă şi fără complicaţii.
Misiţii (agenţi de schimb n.n.) oficiali, în număr de 41, sunt numiţi de către guvern, prin alegerea dintre personagiile de vază. Ei se instalează în mici birouri cu câteva rafturi pe lângă pereţi, cu talere şi străchini, unde comisionarii de cereale îşi depun probele. Aici grâul nostru va trebui să treacă examenul. Grâul din România contează printre cele dintâi din lume. Puterea sa nutritivă este bine recunoscută de către toţi morarii, chiar şi în anii când recolta din Ungaria este bogată. Totuşi, comisionarii, pătrunzând în aceste gherete, merg de la o strachină la alta, miros, cercetează şi cântăresc aceste grâne. Ei fac ceea ce se cheamă comparaţia lor şi când au găsit care le convine şi preţurile au fost tocmite, cumpărătorul, vânzătorul şi curtierul se duc la vagoane şi se asigură că marfa e conform cu proba. Când se produce câte o contestaţie asupra calităţii mărfii, cumpărătorul şi curtierul numesc doi arbitri acreditaţi. Comisionarii pot dispune încercările grâului.
Cei 2.500 de căruţaşi ai Brăilei abia ajung. Organizaţi în coloane şi în echipe, descarcă vagoanele şi duc sacii cu grâu. Căruţele s-au aşezat înaintea gurilor calei vaporului, hamalii îşi potrivesc fiecare sacul de 100 de kilograme şi aleargă în lungul unei scânduri, apoi golesc cele 100 de kilograme în cală.
Comisionarul este acolo pentru a supraveghea realizarea amestecului şi jocul rapid al acestei navete a oamenilor. Se poate observa câţi intermediari îşi trec sacul cu grâu de la gară până la vapor: comisionar, exportator, magaziner, căruţaş, hamal".
Asta scria francezul Andre Bellessort, în 1904, despre Brăila, iar fragmentul de mai sus a fost reprodus, în urmă cu câţiva ani, de arhivarul Gheorghe Iavorschi, în revista Analele Brăilei.
Dacă lucrurile se derulau aşa, atunci este de înţeles de ce se spune că la Brăila se dădea preţul cerealelor în Europa şi de ce portul brăilean era cel mai mare şi mai prosper din România.
Într-o fotografie de epocă, se vede activitatea frenetică derulată pe strada Misiţiilor. În acele timpuri, strada respectivă se intersecta cu actuala stradă Împăratul Traian, însă în prezent intrarea dinspre Împăratul Traian nu mai există. În anii 80, o parte din Str. Misiţiilor a fost rasă de pe faţa pământului, pentru a se construi imobilul care ar fi trebuit să fie sediul "Navrom" şi care în prezent nu prea îşi găseşte utilitate.
Ce am fost şi ce am ajuns...
Peste acele vremuri de glorie, când din portul Brăila se exportau zilnic sute de vagoane de grâne şi făină, care aduceau ţării zeci de milioane de lei aur, s-a aşternut de mult praful neputinţei. Astăzi, nu doar freamătul misiţilor guvernamentali care tranzitau grânele a dispărut din Brăila ci şi cinstea şi corectitunea din afacerile derulate pe meleagurile noastre. Aţi reţinut ce spunea francezul Andre Bellessort acum 100 de ani? "Fiecare ştie ce vrea, face ce trebuie şi, cum nimenea nu caută să-şi înşele vecinul, totul se îndeplineşte în regulă şi fără complicaţii".
În zilele noastre, lucrurile par a sta exact pe dos, şmecheria şi tupeul fiind principalele atribute ale afaceriştilor contemporani. Din vestita bursă a Brăilei a rămas doar un simulacru, o formă fără fond despre care agricultorii spun că profită doar samsarii recoltelor.
"Profitul pentru munca în agricutură îl fac angrosiştii, nu producătorii. La toate cerealele, cheltuielile sunt exorbitante, în raport cu preţurile de vânzare oferite arbitrar de angrosişti. La grâu, preţul n-a depăşit 0,7 lei, la floarea soarelui n-a trecut de 1,1 lei, iar porumbul se vinde cu 0,5 lei kilogramul. Ei cică, dacă s-a făcut recoltă bogată, preţurile trebuie să fie mici, că aşa funcţionează bursa. Care bursă? Bursa lor personală, poate!", se plânge fermierul brăilean Florian Vizireanu. Acesta spune că situaţia este cauzată şi de lipsa de unitate a agricultorilor care, fiind dezbinaţi şi neavând spaţii de depozitare a recoltelor, se află la mâna samsarilor. Pe de altă parte, spune Vizireanu, agricultorii care vor să îşi ţină cerealele în silozuri, pentru a aştepta stabilizarea preţurilor, intră în plasa proprietarilor acestor spaţii de depozitare. "La niciun siloz din judeţul Brăila nu există afişate tarifele la vedere. Mergi cu cerealele la ei fără să ştii ce tarife practică. Abia după ce ai marfa în siloz deja ţi se spune tariful şi, îţi convine sau nu, nu mai ai ce face", descrie Vizireanu modul de lucru al "misiţilor" actuali.
Aşa stă treaba în agricultură, iar portul brăilean nu mai e de mult ce a fost odată. E de înţeles, aşadar, de ce strada Ancorei de astăzi, cu buruienile şi clădirile ei degradate şi ocupate de familii sărace, poate fi considerată emblema Brăilei contemporane, aşa cum strada Misiţiilor de altădată era emblema unei Brăile de legendă.
