Agricultura din România a ”rupt” gura târgului în Europa anul acesta, cu producțiile foarte bune obținute la culturile de cereale. Județul Brăila, eminamente agrar cum este el în momentul de față, că industrie mai avem puțin spre deloc, s-a încadrat în trendul general, livrând rezultate mult peste media anilor trecuți. Din păcate, anul agricol foarte bun este doar conjunctural, fiind determinat în primul rând de ploile generoase din primăvară și de la începutul verii. E adevărat că mulți fermieri au investit în tehnologii de ultimă generație, fapt ce a contribuit la productivitatea ridicată, însă degeaba sunt făcute aceste investiții dacă principalul element, adică apa, nu e livrat la timp și în cantitate suficientă. Iar partea proastă este că în momentul de față majoritatea terenurilor arabile din județul Brăila sunt dependente de precipitațiile naturale, fiindcă sistemele de irigații amenajate pe vremea regimului comunist nu mai sunt funcționale. Iar acest aspect a fost demonstrat cu prisosință anul trecut, când seceta i-a lovit în plin chiar și pe fermierii care au în parcul propriu de utilaje cele mai noi tractoare sau combine.
Dacă investițiile fermierilor în tehnologii moderne ar fi fost însoțite de investițiile statului în reabilitarea și repunerea în funcțiune a sistemului de irigații, agricultura noastră ar fi cu adevărat printre primele în Europa, acolo unde ar trebui să fie de fapt, indiferent dacă anii ar fi secetoși sau ploioși. Ceva investiții s-au făcut în ultimii ani, au mai fost repornite câteva stații, s-au mai reabilitat câteva canale principale, însă una peste alta, în momentul de față este funcțional în județul nostru abia vreun sfert din tot ce a însemnat sistem de irigații în județul Brăila înainte de 1989. Iar dacă vorbim despre sistemul de desecare, lucrurile arată la fel de prost, din aproape 5.000 de kilometri de canale proiectate să preia surplusul de apă de pe câmpuri, doar vreo câteva sute de kilometri fiind decolmatate cât de cât. Restul sunt efectiv sufocate de stufăriș și alte plante acvatice, precum și de aluviunile depuse în zeci de ani de când nimeni nu s-a mai obosit să le curețe. Rolul acestor canale de desecare este vital în anii cu exces de umiditate, când terenurile arabile sunt inundate de ploile abundente. În ultima vreme, județul nostru nu prea s-a confruntat cu astfel de situații, dar și când s-o confrunta, vai de fermierii care au terenurile în zone cu cotă joasă și cu canale de desecare colmatate...
În ediția de astăzi, cotidianul nostru a publicat un articol referitor la starea jalnică în care a ajuns un mare canal de desecare din zona Cotu Lung, sat aflat la circa 20 km de Brăila, pe malul Siretului. Am copilărit în zonă și vorbesc în cunoștință de cauză. În anii '80, când a fost amenajată una dintre cele mai mari orezării din județul Brăila, acest canal prelua fără probleme apa deversată din parcele. Era lat, adânc, cu luciu de apă curat, un adevărat magnet pentru undițarii brăileni - ca orice canal de desecare din acele vremuri, era plin de pește. După Revoluție, nu cred că a mai fost decolmatat vreodată, degradându-se din ce în ce mai tare cu fiecare an care trecea. În prezent, s-ar putea spune că acest canal nici nu mai există. Practic, este sufocat de stuful care s-a întins, nederanjat de nimeni, de pe un mal pe altul. Cu greu mai vezi un ochi de apă, și acela fiind invadat de vegetație subacvatică. Pentru stațiile de pompare care ar trebui să tragă apa din acest canal în Siret ar fi misiune imposibilă să își facă treaba în astfel de condiții. Dacă ar veni o ploaie mare, terenurile din zona Cotu Lung s-ar transforma, probabil, într-o mare de apă. Și la fel s-ar întâmpla în multe alte părți din județ, unde alte și alte canale de desecare sunt exact în aceeași situație!
În 2021, sistemul de irigații din Brăila merge la un sfert de capacitate, iar cel de desecare tot la fel. Așa că dacă e secetă, culturile se usucă, dacă plouă excesiv, câmpurile se inundă. Cu alte cuvinte, agricultura e dependentă de condițiile atmosferice, la fel cum era cu zeci de ani în urmă, înainte ca statul comunist să investească masiv în sistemele de irigații și de desecare, lăsate în paragină de capitalismul original instalat din 1990 încoace. Din păcate, asta e realitatea! În ultimii 30 de ani, distrugerea sistemelor de irigații și desecare pare să fi fost politică de stat dacă ne uităm la vraiștea care e acum pe câmpurile din județul nostru și de peste tot prin țară. Iar vraiștea asta ține agricultura în subdezvoltare, oricât ar încerca unii fermieri să evolueze pe cont propriu!
