• Depozitul de Armăsari de Montă Publică de la Râmnicelu continuă să funcţioneze, chiar dacă efectivele de cai sunt tot mai reduse • exemplare de elită din zece rase, opt autohtone şi două străine - pur sânge arab şi pur sânge englez - asigură transmiterea mai departe a genelor de calitate • din primăvară până toamna, unii armăsari au fost luaţi în custodie, la gospodari din judeţ • alţii au rămas în depozit, asigurând acolo activităţile de reproducţie • oricine poate duce iepe la montă, gratuit, cu condiţia să prezinte certificatul de sănătate şi paşaportul veterinar al animalului, vizate la zi
Un obiectiv economic mai puţin cunoscut al Brăilei încă mai rezistă sub asediul vremurilor noi, păstrându-şi scopul pentru care a fost creat în urmă cu zeci de ani. Depozitul de Armăsari de la Râmnicelu încă duce mai departe puritatea rasei unor cabaline specific româneşti, dar şi de pe alte meleaguri. Totuşi, numărul cailor găzduiţi în grajdurile vechi de peste un secol este de la an la an mai mic. În urmă cu cinci ani, mai exact în toamna anului 2013, când cotidianul nostru a documentat un articol pe această temă, la Râmnicelu erau 75 de cai. Acum, cifrele s-au inversat, iar numărul armăsarilor aflaţi încă la datorie a scăzut la 57. “Numărul armăsarilor din unitatea noastră este în concordanţă cu numărul cailor existenţi în gospodăriile oamenilor. Cum caii sunt tot mai puţini, şi armăsarii din Depozit au început să scadă. Noi ne menţinem totuşi activitatea, asigurând în continuare activitatea de montă publică, pentru a păstra o linie genetică viguroasă în rândul generaţiilor viitoare de cabaline”, ne-a declarat Doru Pencu, şeful Depozitului de Armăsari de pe raza comunei brăilene Râmnicelu.
Aşa cum v-am mai informat în paginile cotidianului nostru, singura misiune a armăsarilor din această unitate de elită este să asigure reproducerea speciei, transmiţând mai departe calităţile genetice pe care le-au moştenit de la părinţi. Orice crescător de cai, din judeţul Brăila sau de oriunde din ţară, îşi poate duce iepele la Depozitul de la Râmnicelu, activitatea de montă fiind complet gratuită. Singurele documente solicitate sunt certificatul de sănătate eliberat de medicul veterinar din circumscripţia de unde provine iapa, precum şi paşaportul veterinar al animalului.
De asemenea, crescătorii de cai care întrunesc anumite condiţii stabilite de legile în vigoare pot lua în custodie un armăsar, la alegere. Calul este scos din depozit şi dus acasă la custode, unde se înfiinţează un punct de montă. Custodele îşi poate împerechea propriile iepe, dar are şi obligaţia de a primi la montă orice altă femelă adusă de crescătorii interesaţi. Ca şi în cazul iepelor duse direct la Depozit, şi cele care ajung în punctul de montă amenajat la domiciliul custozilor trebuie să deţină certificat de sănătate şi paşaport veterinar.
Custozii interesaţi să ia armăsari acasă au nevoie de avize de la Primăria localităţii unde domiciliază, de la medicul veterinar de circumscripţie şi de la Oficiul Judeţean de Reproducţie. Primăria trebuie să îi ajute pe cei care se “înhamă” la o astfel de responsabilitate, punându-le la dispoziţie jumătate de hectar, pentru obţinerea de furaje. Armăsarii pot fi folosiţi la tracţiunea atelajelor, însă nu la munci grele care să le pună sănătatea în pericol. Toamna, când sunt aduşi înapoi în Depozit, aceştia trebuie să aibă o stare de sănătate foarte bună, aşa cum o aveau primăvara, când au plecat la custode. Dacă analizele dovedesc că animalul nu a fost îngrijit corespunzător, calul nu mai este primit în unitate, iar custodele riscă să achite valoarea de inventar a acestuia, care se încadrează între 12.000 şi 18.000 lei.
O unitate de tradiţie
Anul acesta, au fost luaţi în custodie 12 armăsari, în perioada martie - septembrie. Aceştia au ajuns în gospodăriile unor crescători din comunele Tufeşti, Victoria, Bărăganu, Viziru, Bordei Verde, Salcia Tudor sau Vădeni. În ceea ce priveşte iepele aduse la montă direct la depozit, numărul acestora s-a ridicat la 38, în sezonul împerecherilor. Aşadar, se poate spune că armăsarii de la Râmnicelu şi-au făcut datoria şi anul acesta, trasmiţând mai departe fondul genetic al cailor de rasă autohtoni.
Situat la circa 30 kilometri de Brăila, Depozitul de Armăsari de la Râmnicelu este unul dintre cele patru obiective de acest gen din România. Astfel de unităţi specializate se mai găsesc la Târgu Mureş, Arad şi la Dumbrava, judeţul Neamţ. Toate cele patru Depozite sunt coordonate de Direcţia de Creştere, Exploatare şi Ameliorare a Cabalinelor din cadrul “Romsilva”.
Pe lângă celelalte unităţi similare, cea din judeţul nostru are ceva aparte, putându-se mândri cu vechimea grajdurilor în care sunt ţinuţi armăsarii de rasă. Construcţiile au fost realizate în 1905 şi au făcut parte din domeniul prinţului Şuţu, fiind destinate, pe vremuri, creşterii cailor de tracţiune şi boilor de povară. Chiar dacă timpul şi-a pus amprenta pe înfăţişarea exterioară a pereţilor, şubrezind pe alocuri astereala acoperişurilor, grajdurile continuă să aibă o structură de rezistenţă foarte solidă, moştenită de la meseriaşii adevăraţi care le-au ridicat în urmă cu mai bine de o sută de ani. Totuşi, din cele patru grajduri, doar trei mai sunt complet funcţionale, în timp ce unul a fost casat, deoarece acoperişul i-a cedat complet. Fundaţia şi zidurile sunt, însă, la fel de rezistente cum erau în urmă cu un secol, astfel că şi acest grajd ar putea fi reintrodus în circuitul economic, dacă s-ar investi în reabilitarea acoperişului. Deocamdată, însă, numărul redus al cabalinelor nu ar justifica o astfel de investiţie.
Armăsari de montă publică, aleşi pe sprânceană
Zece rase de cai se găsesc la Râmnicelu: huţul, cal de talie mică, specific zonelor montane; gidran, rasă bună şi pentru tracţiune şi pentru călărie;
trăpaş, cal de viteză, bun pentru atelaje pe două roţi; semigreu, foarte bun pentru tracţiune; calul de sport românesc, suplu cu talie înaltă, pretabil pentru concursurile de obstacole; calul de Bucovina, de talie medie, bun de tracţiune în zone montane; furioso, cal înalt şi ager. Una dintre cele mai valoroase rase româneşti aflate la Râmnicelu este lipiţanul, cal uşor de dresat, care merge bine atât pentru echitaţie cât şi pentru atelaje, foarte solicitat în Europa. De şapte ani, Depozitul de Armăsari din judeţul Brăila găzduieşte şi câteva exemplare de pur-sânge arab şi pur-sânge englez, cai binecunoscuţi în lume pentru calităţile lor de alergători înăscuţi.
Concret, în incinta depozitului se află în prezent 2 exemplare de trăpaşi, 1 gidran; 19 semigrei, 6 huţuli, 2 furioso, 16 lipiţani, 1 cal de Bucovina, 1 cal de sport românesc, 5 pur sânge arab şi 4 pur sânge englez.
Fiind destinate reproducerii şi transmiterii genelor de calitate, exemplarele de la Râmnicelu au trecut prin diverse probe pentru a fi acceptate în rândul armăsarilor de montă publică. S-a ţinut cont atât de aspectul fizic, ce trebuie să întrunească rigorile rasei, cât şi capacitatea lor de efort. Funcţie de rasă, fiecare cal în parte a trebuit să scoată bareme prestabilite, la probele de tracţiune sau de viteză.
Depozitul de la Râmnicelu poate fi vizitat atât de turişti cât şi de brăilenii interesaţi să vadă de aproape superbele exemplare de cai, dar şi grajdurile construite în urmă cu un secol. În ultima perioadă, acolo au ajuns foarte mulţi copii, în cadrul cursurilor din săptămâna Şcoala Altfel. Au ajuns, însă, şi turişti străini. “În urmă cu doi ani, am primit vizita unor zootehnişti pensionari din China şi Franţa, care au făcut un traseu mai mare prin România, având ca obiective de văzut, în judeţul Brăila, unitatea noastră şi Parcul Natural Balta Mică a Brăilei. Au apreciat foarte mult ce au văzut aici şi mai ales faptul că armăsarii de rasă pură sunt ţinuţi în astfel de unităţi specializate, unde se fac monte gratuite. Ne-au spus că în ţările lor nu există Depozite de Armăsari de Montă Publică, exemplarele de reproducţie fiind ţinute doar în cadrul hergheliilor”, ne-a povestit Doru Pencu, şeful Depozitului de la Râmnicelu. Acesta are în subordine 22 de angajaţi, dintre care 16 îngrijitori care se ocupă de curăţenia din grajduri şi de hrănirea animalelor.
Pentru fiecare armăsar de montă publică, statul acordă Depozitului de la Râmnicelu o alocaţie zilnică de 15,8 lei. În plus, unitatea dispune de 245 hectare de teren agricol, pentru baza furajeră, astfel că hrana pentru cai nu reprezintă o problemă. Producţia e bună, mai ales că, în urmă cu câţiva ani, conducerea unităţii a avut ideea bună de a planta perdele forestiere, de jur împrejurul solelor agricole. Copacii ocupă în total 12 hectare, iar prezenţa lor se dovedeşte deja cât se poate de benefică.