• între intersecția cu strada Griviței și intersecția cu strada Mihai Bravu este nevoie de refacerea fundației străzii, deoarece în ultimii ani covorul asfaltic a cedat foarte repede, în ciuda reparațiilor care s-au făcut frecvent la suprafață • reprezentanții Primăriei spun că restricțiile în trafic vor dura până la sfârșitul aceste săptămâni, dar nu exclud ca lucrările să se prelungească și săptămâna viitoare, în funcție de problemele depistate în urma săpăturilor
Restricții în trafic timp de câteva zile pe Calea Călărașilor, din cauza unor lucrări de reparații desfășurate pe prima bandă a carosabilului, în zona Piața Concordia. Șantierul este deschis, practic, de la intersecția cu strada Griviței până la intersecția cu strada Mihai Bravu, însă, pentru reglarea traficului, a fost restricționată circulația pe prima bandă cu circa 200 de metri înainte de intersecția cu Griviței. De asemenea, și pe prima bandă a străzii Griviței este impusă interdicție temporară, cu câțiva zeci de metri înainte de intersecția cu Calea Călărașilor.
Autoritățile locale speră ca lucrările să fie finalizate până la sfârșitul acestei săptămâni, dar nu exclud ca acestea să se prelungească inclusiv săptămâna viitoare, câteva zile. Totul depinde de complexitatea lucrării. După cum ne-au explicat reprezentanți ai Primăriei, pe porțiunea de carosabil dintre Griviței și Mihai Bravu covorul asfaltic cedează foarte repede, în ciuda reparațiilor frecvente. În ultimii ani, s-a intervenit de două ori pentru turnarea de covor asfaltic nou, însă la scurt timp au apărut tasări și văluriri, în special în stația de autobuz din dreptul Pieței Concordia. ”S-au făcut reparații de suprafață, care nu au rezistat, deci e clar că se întâmplă ceva cu fundația străzii, probabil sunt infiltrații de apă de la rețelele de apă sau canalizare. Din acest motiv, s-a luat decizia ca actuala intervenție să se facă inclusiv la fundație. Se va săpa atât cât va fi nevoie, între 60 și 100 centimetri, până ajungem la sol sănătos și rezistent și până vom depista cauza acestor tasări. După refacerea fundației, se va turna un nou covor asfaltic, de la intersecția cu strada Griviței până la intersecția cu strada Mihai Bravu”, ne-a declarat un reprezentant al Primăriei.
Lucrările sunt executate de firma ”Concivia” în cadrul contractului multianual de întreținere străzi semnat cu Primăria Brăila. După cum v-am mai informat, societatea de transport public local ”Braicar” a anunțat încă de la începutul lunii noiembrie că stația de la ”Concordia” va fi mutată temporar, în vederea executării acestor reparații. Reprezentanții Primăriei spun că lucrările au început abia acum deoarece a fost nevoie de obținerea avizului Poliției Rutiere pentru restricțiile impuse în trafic. Totodată, firma ”Concivia” era angajată în lucrări începute deja în alte zone ale orașului pe care a trebuit să le finalizeze înainte de a deschide acest șantier. Autoritățile locale dau asigurări că vremea rece nu are niciun impact negativ asupra intervențiilor care se fac la fundația respectivului tronson și că inclusiv asfaltul se poate turna fără probleme la temperaturile prognozate în aceste zile.