Era 11-8 în minutul 17, însă a urmat replica buzoiană şi scorul a redevenit egal, 11-11.
Din minutul 18, ritmul partidei a fost dictat de elevele Alexandrinei Soare.
HC Dunărea şi-a creat un avans de cinci goluri, 20-15, în minutul 27, un declaj pe care brăilencele şi l-au păstrat şi la finalul primei reprize.
În repriza a doua, Alexandrina Soare a rulat întreg lotul trecut pe raportul de arbitraj şi, cu toate acestea, gazdele au continuat să-şi mărească avantajul.
La capătul unui meci în care apărările nu au prea contat, HC Dunărea, pentru care golgetera Ada Moldovan a marcat 11 goluri, s-a impus cu 39-31.
Ada Moldovan a fost premianta zilei
La începutul meciului a avut loc o festivitate de premiere în cadrul căreia tripla golgeteră a României, medaliată cu bronz împreună cu naţionala ţării noastre la Campionatul European, dublă medaliată cu aur la Cupa Mondială, Ada Moldovan, a fost declarată maestru emerit al sportului.
Cea mai valoroasă handbalistă care a evoluat la clubul brăilean HC Dunărea a primit, în cadrul aceleiaşi festivităţi, Medalia "Meritul sportiv", clasa a II-a, distincţie oferită de Preşedinţia României.
Ada Moldovan a mulţumit, aşa cum ştie ea cel mai bine, fiind cea mai bună jucătoare de pe teren şi golgetera partidei, cu 11 reuşite.
La final, a declarat pentru iubitorii handbalului brăilean: "Mă simt foarte onorată şi sunt fericită că eforturile mele au fost apreciate la cel mai înalt nivel. Eu încă sper ca, împreună cu colegele mele, să le oferim brăilenilor bucuria accederii în cupele europene. Cupa României rămâne şansa noastră şi sper că o vom fructifica aşa cum ne dorim toţi, jucătoare, conducere şi, nu în ultimul rând, suporteri".