La începutul pandemiei de Covid, când noul coronavirus lovise brutal Europa şi apoi întreaga lume, România gestiona bine situaţia. Ba chiar extrem de bine, comparativ cu alte state din vestul Europei, ţara noastră fiind atunci considerată un exemplu de bună practică şi eficienţă în privinţa măsurilor împotriva epidemiei. Prin martie, când în Italia şi Spania se înregistrau zilnic câteva mii bune de cazuri noi de infectare şi aproape 1.000 de morţi, noi, cu câteva sute de noi îmbolnăviri pe zi, aproape jubilam.
S-a dovedit însă că măsurile restrictive erau de fapt explicaţia succesului, mai ales că românii, în particular, şi esticii, în general, erau mult mai obişnuiţi cu aşa ceva. Pentru că, odată cu relaxarea şi cu responsabilizarea fiecăruia în a respecta nişte reguli de bun simţ, din lupta cu Covid s-a cam ales praful, asta şi în contextul în care numărul mic de cazuri din perioada martie-aprilie-mai a făcut să pară că situaţia nu e nici pe departe una gravă. Poate că, dacă am fi avut cifrele Italiei, de exemplu, ar fi înţeles mult mai mulţi români „relaxaţi” la cap că pandemia trebuie luată ceva mai în serios.
Situaţia Brăilei este similară. După ce, la începutul lunii mai, eram singurul judeţ declarat liber de Covid, cu doar 22 de persoane infectate în total, toate vindecate (ultimul loc pe ţară la număr de cazuri), iar şeful CJ refuza, cu aroganţă, internarea unor bolnavi din Vrancea în Spitalul Judeţean din Brăila, complet gol atunci, judeţul nostru a ajuns acum în lotul fruntaş pe ţară la numărul total de cazuri raportat la mia de locuitori. De fapt, în ultimele 3 luni, numărul de îmbolnăviri din Brăila a crescut de peste 50 de ori, ceea ce chiar e un record naţional. Victime ale propriului succes, prea mulţi brăileni tratează cu prea multă uşurinţă situaţia. Iar Zilele Brăilei vor fi prilejul ideal de a demonstra gradul de (i)responsabilitate al brăilenilor şi, deopotrivă, al autorităţilor locale.
