Am pomenit pe la sfârşitul anului trecut, tot aici, despre “Molly Sweeney”, un spectacol răscolitor regizat de Sânziana Stoican la Unteatru, în Bucureşti, spectacol care are în distribuţie doi actori ce au încântat în repetate rânduri publicul brăilean: Mihaela Trofimov şi Liviu Pintileasa. Alături de ei, Constantin Cojocaru, actor pe care l-aţi putut aplauda pentru rolul din “Leonce şi Lena”.
Obişnuit mai mult ca în acest colţ de pagină să critic politicieni, cred că îmi lipsesc, din păcate, resursele pentru a scrie un laudatio aşa cum ar trebui pentru actorii brăileni, deşi trupa de la “Maria Filotti” a făcut oraşului ăsta un bine ce nu poate fi măsurat, picurând grăunţe de lumină în bezna culturală de aici. Ştiu sigur că pentru mulţi brăileni au fost ani întregi în care performanţa actorilor a reprezentat singurul izvor de speranţă şi că, tot aşa, pentru mulţi dintre cei plecaţi, nostalgiile ce-i cheamă uneori acasă se leagă şi de spectacolele pe care le-au văzut în vremea adolescenţei pe scena teatrului din oraşul lor natal.
Pentru rolul ei din “Molly Sweeney”, Mihaela Trofimov a fost nominalizată de juriul UNITER pentru titlul de Cea mai bună actriţă în rol principal. Ceremonia de decernare a premiilor va avea loc pe 8 mai la Teatrul Naţional “Mihai Eminescu” din Timişoara, în cadrul celei de-a XXV-a Gală Uniter, iar celelalte artiste nominalizate sunt Alina Petrică pentru rolul titular din spectacolul “Aglaja” la Centrul European Cultural şi de Tineret pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” Bucureşti şi Ana Ularu, pentru rolul A din spectacolul “O intervenţie” la Teatrul ACT Bucureşti.
Acum, dincolo de a-i ţine pumnii pentru a câştiga una dintre cele mai importante distincţii culturale din România, mai putem face ceva. Dacă sunteţi unul dintre cele câteva mii de persoane care aşteaptă cu emoţie începutul unui spectacol de teatru la “Maria Filotti” şi se bucură de prestaţia actorilor brăileni, dacă aţi aplaudat-o pe Mihaela Trofimov pentru rolurile ei din “Cum am învăţat să conduc”, “Omul pernă”, “Sufletul. Puncte de veghere”, din “Scandal în culise”, “Jacques şi stăpânul său” ori din “Molly Sweeney”, intraţi pe site-ul UNITER şi acordaţi-i un vot pentru o şansă în plus la Premiul publicului. Este şi acesta un fel de a răsplăti efortul depus seară de seară pe scândura scenei de una dintre cele mai talentate actriţe din România.