* agentul de pază a anunțat Poliția Locală, iar elevul în cauză, în vârstă de 16 ani, a fost identificat și amendat
Un elev de la Liceul Tehnologic ”Anghel Saligny” a intrat în incinta unității de învățământ cu un spray iritant, pe care l-a pulverizat în interiorul unei toalete. Incidentul a fost reclamat la Poliția Locală, care l-a identificat pe elevul în cauză și l-a amendat cu suma de 500 lei. Astfel, potrivit unui comunicat al Poliției Locale, miercuri, 23 noiembrie, în jurul orei 09.00, s-a primit o sesizare telefonică de la agentul de pază de la Liceul Tehnologic ”Anghel Saligny”, care a anunțat că o persoană necunoscută ar fi pulverizat spray iritant - lacrimogen într-una dintre toaletele unității de învățământ. Echipajul din cadrul Poliției Locale Brăila care s-a deplasat la fața locului a constatat că cele sesizate se confirmă, identificându-l pe cel care a pulverizat spray-ul în persoana unui elev în vârstă de 16 ani din cadrul unității de învățământ respective. Elevul a fost sancționat contravențional cu suma de 500 lei, conform prevederilor Art. 4, alin 1. din Legea nr. 61/1991 republicată, iar spray-ul iritant – lacrimogen găsit asupra sa a fost confiscat. De asemenea, a fost contactată familia elevului, căreia i s-a adus la cunoștință situația acestuia.