- La ce vârstă v-aţi apucat de chitară şi care a fost momentul în care aţi realizat că blues-ul v-a devenit o pasiune ?
- M-am apucat de chitară la 15 ani, imediat după ce am intrat la liceu. Ascultam muzică rock, în special rock din anii 60-70, stil puternic influenţat de blues şi R&B. Nu a durat mult până când am ajuns la rădăcinile genului, trecând prin BB King, Elmore James, John Lee Hooker, până la Robert Johnson. Deşi ascultam frecvent această muzică, nu o practicam în liceu. Mi se părea normal să cânt heavy, death, thrash, grindcore şi alte stiluri dure, la modă în acea vreme. După liceu şi după ce am trecut de la bas la chitară, stilul meu a început să evolueze natural către blues. Am avut în 1996 prima trupă de blues. Se numea BrushOff Blues Band.
- Ştiu că sunteţi printre foarte puţinii artişti de la noi care nu permit fumatul în timpul concertelor. Ce reacţie aţi primit din partea publicului?
- În iunie 2011, sătul de fumul inhalat în 10 ani de cântat în cluburi, am anunţat că nu voi mai concerta în săli în care se fumează. Când am luat decizia, s-a comentat mult, în special online, despre oportunitatea unei astfel de măsuri radicale. S-au discutat diverse aspecte ale problemei, de la cele financiare la cele morale sau legale. Acum, după mai mult de 5 luni de concerte fără fum, pot spune că publicul meu a rămas aproape neschimbat. Doresc să le mulţumesc tuturor pentru înţelegere. Îmi dau seama că nu este uşor pentru un fumător să nu fumeze preţ de o oră, în locuri parcă special amenajate pentru acest lucru.
"Dacă primează dragostea sinceră pentru muzică, atunci se poate porni cu încredere pe acest drum"
- De-a lungul carierei dumneavoastră aţi predat multor chitarişti. Din poziţia de muzician profesionist, care ar fi sfaturile pe care le-aţi da tinerilor pasionaţi de anumite instrumente, dornici să aibă o carieră în domeniul muzical?
- Meseria de muzician este una foarte complicată şi nesigură. Complicată, pentru că nu există un manual sau un sistem gata făcut, care să te înveţe ce să faci de la A la Z pentru a trăi din muzică. Nesigură, pentru că în momente economice grele, primele cheltuieli la care vor renunţa oamenii vor fi cele destinate artelor. Aşa că, în primul rând, îi sfătuiesc să îşi revizuiască motivaţiile pentru care decid să îmbrăţişeze această cale. Dacă se urmăresc câştiguri financiare sau de notorietate, poate alte meserii ar fi mai ofertante în acest sens. Dacă primează dragostea sinceră pentru muzică, plăcerea de a cânta oriunde şi oricând, indiferent de circumstanţe, atunci se poate porni cu încredere pe acest drum. Însă totul trebuie luat în serios. Fiecare latură a businessului trebuie urmărită cu atenţie. La început, muzicianul va trebui, pe lângă studiul zilnic, să se ocupe de treburi de management, design sau publicistică. Neglijarea unor aspecte va duce implicit la rezultate submediocre.
- Aş putea să spun că sunteţi un inovator. Aţi adus în atenţia publicului român conceptul de "Jam Session" - o improvizaţie muzicală în care muzicieni de diferite vârste se adună pe scenă pentru a cânta piese, fără o repetiţie în prealabil. Aţi avut succes cu acest concept de "Open Jam"? E blues-ul un gen ascultat de către români ?
- Dacă luăm în calcul factorul longevitate, Open Jam este un succes. Durează deja de 5 ani, cu o frecvenţă săptămânală, exceptând lunile de vară, când este pauză. Am extins conceptul şi în ţară, prin turneul Color Jam. Dacă ne gândim la expunere, Open Jam a rămas un fenomen de underground, dar poate este firesc să fie aşa. Sper ca această serie să continue să aducă împreună pe scenă muzicieni de diverse stiluri, profesionişti sau amatori. Blues-ul e un gen de nişă în România şi este ascultat de foarte puţină lume. Va deveni mai popular dacă artiştii care îl practică sau sunt influenţaţi de acest gen vor deveni mai populari decât sunt acum.
"Cred că oricine poate să-şi îndeplinească visul de a fi muzician"
- Într-o ţară în care mass-media nu promovează îndeajuns evenimentele cu caracter cultural, ce şanse au muzicienii de a se lansa şi de a-şi face un nume în România ?
- Mass-media nu ar trebui să-l intereseze prea mult pe muzicianul aflat la început de drum. Scopul său ar trebui să fie acela de a-şi găsi o nişă proprie. Prin nişă, mă refer la un anumit segment de public posibil interesat de acest muzician, de muzica sau de personalitatea sa. După găsirea nişei, se pot căuta mijloace de comunicare cu publicul ţintă, iar acestea pot fi mult mai eficiente decât mijloacele de informare în masă.
- O ultimă întrebare, probabil cea la care mulţi dintre artişti sunt "forţaţi" să răspundă. Se poate trăi din muzică sau e adevărat ceea ce ni se spune la şcoală, că ne trebuie un loc de muncă "adevărat"?
- Din 1999 până în 2004 am fost la nivel semi-pro, iar din 2004 până în prezent sunt muzician profesionist. Dacă eu reuşesc să trăiesc din muzică, cântând un stil care în România este un fel de nişă a nişei, cred că oricine poate să-şi îndeplinească visul de a fi muzician, dacă nu uită de plăcerea de a cânta şi este atent cu toate aspectele carierei sale.
