Un asasinat politic previzibil | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Un asasinat politic previzibil

La o zi după ce liderul PSD, Liviu Dragnea, poza în ţinta unui complot internaţional, în care patru presupuşi asasini au eşuat în a-l lichida, Ambasada Suediei la Bucureşti a publicat, pe pagina proprie de Facebook, următoarea poveste cu tâlc:

„Cinci conspiratori şi o tentativă de asasinat la operă. Da, s-a întâmplat pe 16 martie 1792, în timpul balului mascat de la Opera Regală din Stockholm, organizat de regele Gustav III. La scurt timp după ce a ajuns la bal, Gustav III a fost înconjurat de 5 membri ai aristocraţiei şi împuşcat. Regele a murit câteva zile mai târziu din cauza rănilor. Povestea regelui Gustav III este una din cele mai interesante din istoria regalităţii suedeze. Moştenirea sa a rezistat până astăzi, în special prin unele dintre cele mai importante clădiri şi instituţii din Suedia, cum ar fi Academia suedeză, Teatrul Regal, Opera Regală şi Baletul Regal”.

O poveste adevărată, spre deosebire de elucubraţiile lui Dragnea, despre unul dintre foştii regi ai Suediei, cunoscut în istorie ca un despot luminat al acelor vremuri. Istoria menţionează aportul său la modernizarea Suediei, anii de mijloc ai domniei lui fiind consideraţi un fel de Epocă de Aur a ţării. Gustav a curăţat ţara de judecătorii corupţi şi incompetenţi, a îmbunătăţit administrarea Justiţiei, a acordat libertatea de cult romano-catolicilor şi evreilor, a creat Academia Suedeză şi a consolidat Marina ţării sale. În plus, Gustav al III-lea s-a remarcat ca fiind unul dintre cei mai buni dramaturgi de limbă suedeză, scriind numeroase piese de teatru.

Spre comparaţie, Liviu Dragnea este un nimeni. Nimeni atât de important încât să fie pus la cale un ditamai complotul, coordonat de forţe oculte din afară, pentru a fi asasinat. Liviu Dragnea este doar un infractor. Un infractor a cărui miză este salvarea propriului fund de puşcărie şi, odată cu al său, pe al tuturor penalilor din PSD, din ALDE şi de aiurea. În urma lui Dragnea nu va rămâne nimic notabil, nimic ce Istoria să evidenţieze la realizări remarcabile. Dragnea şi guvernarea lui nu au construit nimic, nu au pregătit nimic benefic viitorului acestei naţii, nu vor lăsa nimic în urmă - o clădire-simbol, o autostradă cap-coadă, un mare spital, o instituţie. De altfel, din 2012, de când PSD guvernează ţara – cu pauza tehnocrată de un an – nu s-a realizat nimic cu adevărat important în România.

Liviu Dragnea va rămâne în Istorie – dacă va rămâne - drept omul care a distrus legile Justiţiei, care şi-a bătut joc de idei precum „dreptate”, „corectitudine”, „onoare”, omul care a numit o agramată notorie în funcţia de premier, aruncând în ridicol importanţa unei asemenea funcţii de înaltă demnitate publică, omul care inventează conspiraţii şi asasinate la adresa sa, omul fără scrupule, care minte, manipulează şi atacă tot ceea ce nu îl reprezintă şi nu îl susţine pe el şi pe ai lui, omul care nu se dă înapoi de la a scoate România din lumea civilizată şi a o arunca în sfera de influenţă a Rusiei, numai pentru a-şi scăpa pielea. Dragnea este şi va rămâne omul în stare să bage o ţară întreagă cu totul în rahat, doar pentru a rămâne el cu capul deasupra.

Un banal infractor, ce va fi eliminat cu adevărat la următorul vot - asta dacă nu cumva până atunci nu va fi „asasinat” politic chiar de propriul partid. Ceea ce este, de fapt, cel mai previzibil scenariu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro