Viaţa, ca o piesă de teatru, transpune sentimentele şi gândurile în trăiri şi principii. Le putem diferenţia. Atunci când actorii îşi termină piesa, coboară de pe scenă şi totul s-a terminat, însă viaţa este cu totul şi cu totul altfel. Trăirile şi sentimentele rămân aceleaşi, fie că vrem, fie că nu. Cortina de care dispun actorii, din păcate, nu este disponibilă şi pe imensa scenă numită viaţă. Nu putem lăsa totul în urmă când aceasta a căzut. Nu putem tăia acea "panglică" a destinului, pentru a fi totul cum dorim, nu deţinem acea putere a actorilor. În cazul lor, minutele petrecute pe scenă sunt un supraunivers, sunt total diferite de viaţa de zi cu zi. Fiecare secundă emisă în scena de teatru îşi face loc, poate pentru puţin timp, în sufletul fiecăruia, fie că vrea, fie că nu. Barierele impuse de destin s-au atârnat, se atârnă şi se vor atârna întotdeauna de fiecare moment al existenţei umane.
Plăcerea care cuprinde fiecare actor determină maniera în care acesta se prezintă şi evoluează în orice clipă. Orice treaptă pe care el o păşeşte în existenţa sa îi schimbă calitatea în cea de erou.
Frământările, lipsa curajului, graba şi răbdarea rostirii acelor cuvinte pline de sens fac din piesa ce abia lua sfârşit, replici ale unui actor grăbit. Traseul pe care personajul îl parcurge este sinuos, este drumul spre un alt decor, un alt tărâm unde lumina triumfă sau unde încolţesc nefirescul, absurdul, întunericul.
După anul 1870, activitatea dramatică pe pământul românesc se completează cu turneele diferitelor trupe venite din Grecia, care adăpostesc şi micul spaţiu "paradisiac" brăilean, prin intermediul Teatrului "Maria Filotti". Astăzi, piese precum: "Peer Gynt", "Nastasia. Poveste de cartier", "Cui i-e frică de Virginia Woolf?", "Omul pernă", "Sufletul. Puncte de veghere", "Identităţi", alături de multe altele captează atenţia şi atrag privirile celor pasionaţi de teatru, determinându-i să poarte un zâmbet cald, liniştitor la ieşirea din sală.
Între cei câştigători în lupta cu viaţa se remarcă: Dan Moldoveanu, Silvia Tariq, Liliana Ghiţă, Flori Popa, Emilian Oprea, Mihaela Trofimov, Alin Florea, Bujor Macrin.
Între teatru şi comorile lumii, aş alege teatrul. Nu este, oare, omul un actor? Probabil. Pentru că acesta este cel care aduce în ansamblu, spre viziune, cortina. Cea care, aparent, încheie reprezentaţia teatrală. O ridică şi o coboară în semn de început şi de sfârşit, de capăt şi de margine a unei vieţi ce este, în esenţă, o piesă de teatru, în care nu durata rolului contează, ci felul în care interpretezi.
