Însă, majoritatea congenerilor mei, adică tânăra generaţie, adică "generaţia post-Nietzsche", aşa cum au denumit-o doi străluciţi teologi (nu le dau numele ca să nu riscăm vreo interpretare rău intenţionată) nu numai că nu deţine obligatoriile cunoştinţe elementare despre structura dogmatică a comunismului, dar - observ de-a dreptul înfricoşată - resping, cu o violenţă prea refractară pentru vârsta lor, orice tentativă de a li se aduce la cunoştinţă ororile prin care au trecut cei care le-au oferit astăzi posibilitatea de a-şi exercita dreptul la o libertate naturală a fiinţei umane. Iar motivele pe care le scot cel mai adesea la înaintare sunt unele ce ţin de o "carte tehnică" a orbirii fanatice. Iată câteva dintre motive: "nu ne ajută la nimic să ştim" sau "e mai bine să uităm" sau "nu ştiu de ce ne-ar privi trecutul pe noi" şi alte afirmaţii asemănătoare, care - şi nu are niciun rost să ne ascundem în spatele eufemismului - mă determină să pun o întrebare de bun simţ: caracteristicile principale ale "omului nou" să fie oare privirea pierdută spre viitor şi respingerea manifestă a trecutului?
A cunoaşte istoria comunismului, măcar ca statistică a morţii dacă nu ca unul dintre cele mai monstruoase experimente de genetică psihologică aplicat vreodată asupra naturii umane, indiferent de câtă oroare ar conţine în filele ei, este înainte de toate o obligaţie morală pe care o avem cu toţii. Staţi, repet: cu TOŢII! Deoarece, şi aici mă adresez în special vouă, tinerilor, aşa-zişilor purtători de mentalităţi liberale, datorită martiriului acestor oameni puteţi astăzi să purtaţi părul lung, să mergeţi la mall, să aveţi "haine de firmă", să vă umpleţi cărucioarele în supermarketuri, să puteţi protesta fără a vă pune vreun profesor să vă tăiaţi unghiile cu lama în faţa clasei, să nu mai fiţi nevoiţi să vă manifestaţi nemulţumirile politice monologând în surdină pe sub plapumă, aşa cum au făcut-o părinţii voştri. Apreciaţi măcar acest aspect al comodităţii personale, dacă altceva nu vreţi să înţelegeţi...
Deocamdată nu vreau să merg mai departe. Însă, în loc de concluzie, vă voi lăsa acest citat de W.H. Beveridge care, în mod normal ar trebui să ne cutremure de ruşine: "Ignoranţa este o buruiană dăunătoare, pe care dictatorii o pot cultiva printre nătărăii lor, dar pe care nicio democraţie nu şi-o poate permite printre cetăţenii săi."
Citeşte blogul Mădălinei GLĂVAN
