Păşeşti pe coridor, faci de două ori la dreapta şi dai peste o uşă, pe care o deschizi cu greu, căci scârţâitul te deranjează in mod cert. Până să-ţi continui drumul, esti instruit printr-un afiş viu colorat, cum sa te speli pe mâini cu apă calduţă, cum să folosesti săpunul, ba chiar şi cum să te speli în mod corect, iar apoi să te ştergi cu prosopul. Evident de-ar fi totul atât de simplu şi frumos pe cum pare, ar fi ok. Insă, prin licee situaţia nu sta asa. Deşi afişul viu colorat te linişteşte iniţial, imediat ce pătrunzi în "magica încăpere", care de obicei este pictată in alb (dar atmosfera de acolo nu este tocmai pură!), simţi chiar fară să vrei impulsul nebun de a iesi imediat. Şi o faci, asta dacă nu ai nevoie intr-adevăr să vizitezi toaleta şcolii, iar dacă ai nevoie, atunci itţ asumi riscul de a intra intr-o lume cu adevărat "complexă". "Un manual" de instrucţiuni prezentat încă din copilărie este acela de a intra şi-a ieşi, ceea ce nu pare greu, având în vedere condiţiile impecabile prezente acolo. Ni se spune să intram (evident cu un pachet de serveţele in mână!), să folosim clasicul wc turcesc (să speram ca nu ai probleme cu reumatismul încă de pe acum!), să ne spălăm cu apă calduţă (care e la fel de rece ca o ploaie de toamnă!), să folosim săpunul (pe care nu l-am văzut decât de 2 ori într-un an jumătate de când am intrat la liceu!) şi să ne ştergem cu şerveţelele sau prosopul, care, in mod normal, ar trebui să existe acolo şi nu să fie aduse de către noi, elevii. Aşa stau lucrurile la suprafaţă, insă cu cat te avânţi mai mult, cu atât inveţi să-ţi dezvolţi simţul olfactiv. Eşti cuprins, desigur, de mirosul clorului proaspăt folosit, dar continui să păşeşti, de ce? Pentru că ajungi să cunoşti adevăratele talente ale elevilor din liceu, care probabil negăsind altă utilizare incăperii, s-au apucat să picteze poeme sau să deseneze ici-colo câte un cap de mort. Desigur, sunt şi unii elevi care se aventurează în acest sanctuar doar pentru fidela oglindă ce-şi asteaptă veşnic admiratorii. Deşi bani la fondul şcolii sunt daţi mereu, se pare că prin vechile noastre "temple" nu ajunge nimeni cu întreţineri periodice, decât femeia de serviciu care, cum-necum, îşi face datoria, strângând chiar şi mucurile de ţigară de pe urma elevilor friguroşi ce nu se mai încumetă să fumeze la aer...
Templu de purificare
Unora li se va părea amuzant, însă, chiar de la gradiniţă am avut langă noi un "prieten" aparent tacut, dar în esenţă chiar vorbăreţ. Gradiniţă, şcoală primară, gimnaziu, liceu, facultate, peste tot suntem însoţiţi de bunul nostru prieten: wc-ul! Fie ca sună ciudat ori stupid pentru unii ca acest subiect să apară intr-o pagină de ziar, acesta este mai degrabă unul dintre cele mai importante temple de purificare sau, în cazul nostru, centre de contaminare.
