Nu cred să existe personaj politic non-pesedist mai toxic decât Călin Popescu Tăriceanu. Existenţa lui în politică nu se mai justifică de mult - de când a împins România în criza economică din 2009-2010, prin măsurile populisto-iresponsabile pe care le lua în 2008, când încă fostul liberal de atunci era premier - susţinut în Parlament de PSD.
Acum, se visează Preşedintele României sau măcar unic candidat al stângii la alegerile prezidenţiale - o alianţă a PSD, ALDE şi Pro România. Aproape sigur, ambele variante vor rămâne doar visele umede politice ale craiului bătrân Tăriceanu. Am mai spus-o: PSD nu va renunţa la a avea propriul candidat, membru al partidului. Pentru PSD-ul de acum, ALDE şi Tăriceanu sunt un fel de UNPR şi Oprea pentru guvernarea Boc şi, mai apoi, pentru guvernarea Ponta. Un nimic necesar asigurării majorităţii.
Pentru România, însă, Tăriceanu este un rău cu totul nenecesar, ba chiar extrem de dăunător. El se consideră important, dar nu mai e de mult. Asta nu-l împiedică însă ca, din postura de al doilea om în stat, să facă declaraţii care să atragă din nou atenţia lumii şi a Europei asupra României. Şi nu în sensul bun, din păcate.
„În fiecare zi avem indicii că, pe nesimţite, se trasează o nouă cortină între ţările din Vest şi cele din Estul Europei. S-a întâmplat aşa şi la desemnarea conducerii noii administraţii europene, se întâmplă cu permanentul dublu standard pe care îl aplică ţărilor nou intrate în UE”, declara, zilele trecute, ocupantul de conjunctură al funcţiei de şef al Senatului. Tăriceanu încă nu a înţeles ori se face că nu înţelege – în ambele situaţii este la fel de revoltător – că Uniunea Europeană nu are nicio problemă cu cetăţenii statelor din Estul Europei. UE are o problemă cu unele regimuri politice ale unor ţări din Est, care pun mai presus de regulile UE, pe care fiecare stat se obligă să le respecte la aderare, interesele proprii sau ale unor grupuri, care vin în contradicţie cu acele reguli esenţiale ale funcţionării Uniunii. Adică UE nu acceptă şi nu va accepta ca nişte penali, hoţi şi mincinoşi să facă praf o ţară şi, implicit, un popor, în numele unei majorităţi inexistente ori al democraţiei prost înţelese. Dacă ajunge să se traseze o cortină, aceasta se face din cauza unor politicieni ipocriţi ori iresponsabili, ca Dragnea, Tăriceanu şi compania, ei fiind cei care, de fapt, trag această cortină, prin acţiunile lor.
Să ne reamintim: în Austria, după ce liderul unui partid din coaliţia de guvernare s-a dat mare în faţa unei june rusoaice, promiţându-i contracte publice în schimbul susţinerii financiare a partidului său, s-a lăsat cu demisia întregului guvern şi cu alegeri parlamentare anticipate. Fără să se ajungă la acuzaţii oficiale, fără să se ajungă la proces, fără să se pronunţe încă vreo condamnare. În România, liderul unui partid din coaliţia de guvernare, adică Tăriceanu, este acuzat oficial de luare de mită, în valoare de 800.000 de euro, din partea unei firme austriece, dar Senatul, al cărui preşedinte este, a tărăgănat şi apoi a respins cererea DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale, asigurându-i acestuia superimunitate. Astfel, Justiţia nu va avea ocazia de a spune dacă liderul ALDE este sau nu vinovat, la fel cum nici Tăriceanu nu are şansa de a-şi demonstra nevinovăţia – dacă într-adevăr este o „victimă”.
Şi tocmai Tăriceanu are tupeul să se plângă de „dublul standard” din partea UE! Noroc că ipocrizia nesimţită nu doare. Dar ar trebui să ducă la moartea politică a oricui o practică!
