Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat, luni, definitiv, în dosarul în care fusese acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului într-un caz privind nişte retrocedări. Achitarea a venit din partea unui complet de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a menţinut, de fapt, sentinţa dată de prima instanţă, adică un complet de 3 judecători, de la aceeaşi Înaltă Curte. Tăriceanu fusese trimis în judecată de DNA fiind acuzat că, în calitate de martor în respectivul caz, a ascuns adevărul. Instanţa nu a spus că Tăriceanu nu a făcut asta ci doar că, „dacă fi spus adevărul (acea realitate considerată de procurori ca fiind adevărul), s-ar fi autoincriminat”. Iar dreptul martorului de a nu se auto-incrimina este un drept protejat de CEDO.
Practic, instanţa nu s-a pronunţat în privinţa faptei pentru care Tăriceanu a fost trimis în judecată, ci doar asupra unor chestiuni strict procedurale, sugerând că mai degrabă şeful Senatului ar fi trebuit audiat ca suspect, nu ca martor.
Prin urmare, Tăriceanu a fost achitat de un complet de 3 judecători de la ICCJ, acelaşi care l-a condamnat pe Liviu Dragnea, un complet din alea „neconstituţionale”, alea rele, ba chiar „ilegale” în viziunea condamnaţilor, pentru care ar trebui anulate sentinţele, reluate toate procesele, refăcute dosarele etc. Instanţele alea abuzive şi judecătorii ăia exponenţi ai „Statului paralel” cu care şi Tăriceanu umblă mereu în gură de vreo 2 ani încoace. Numai că, în cazul lui, e bine acum, din moment ce a fost achitat. Iată, „Statul paralel” a făcut dreptate şi l-a scăpat pe Tăriceanu de abuzurile „Statului paralel”.
De fapt, pentru toţi paralelii cu legea de prin politică sau de-aiurea, Tăriceanu a fost acuzat de ceva de DNA, dar dosarul lui a fost judecat de o instanţă, care a fost de altă opinie decât procurorii – care doar acuză, nu judecă, nu condamnă, nu arestează, nu bagă în puşcărie pe nimeni. Toate acestea ţin de instanţele de judecată, ceea ce politicienii penali se fac că nu ştiu. Altfel nu s-ar putea explica de ce într-un alt dosar în care Tăriceanu este acuzat de primire de foloase necuvenite de vreo 800.000 de euro şi în care DNA a cerut Senatului doar încuviinţarea începerii urmării penale (că aşa sunt parlamentarii, mai cu moţ, pot fi anchetaţi numai dacă vor ei), senatorii din Comisia Juridică amână discutarea cererii de mai bine de 5 luni! Şi nu doar că a amânat de vreo 4 ori deja, dar consideră că nici măcar nu constituie asta o urgenţă. Mai mult, membrii comisiei au tupeul să invite procurorii DNA „să susţină sesizarea şi să răspundă la întrebări din partea colegilor senatori”, mai ales că materialul trimis de DNA, prin care se cere încuviinţarea urmăririi penale a lui Călin Popescu Tăriceanu, „nu a fost structurat astfel încât membrii comisiei să îşi formeze o opinie”.
Mai exact, senatorii Puterii din cadrul Comisiei juridice a Senatului se visează iar judecători, dar nişte judecători absoluţi, care decid în numele unei instanţe paralele dacă Tăriceanu este sau nu vinovat. Ei, judecătorii paraleli, vor da un verdict dacă Tăriceanu poate fi deranjat din nou cu o anchetă şi, eventual, cu un proces. Şi asta numai dacă au ei chef să discute despre acest lucru. Pentru că ei sunt, de fapt, mai presus de orice stat, fie el paralel sau nu.
