N-am înţeles niciodată de ce trebuie să existe pensii speciale pentru anumite categorii de angajaţi ai statului. N-am înţeles de ce unii sunt mai speciali decât ceilalţi, fără să fi făcut ceva cu adevărat special la viaţa lor. Şi nu înţeleg cum se poate pensiona cineva la 45-50 de ani. Ca să nu mai spun că nu pot să înţeleg cum este posibil să se poată pensiona cineva cu o pensie mai mare decât salariul primit cât timp era în activitate!
De ce pensii speciale pentru militari, magistraţi, poliţişti, piloţi, diplomaţi şi angajaţii serviciilor? De ce aceştia să nu aibă pensii calculate după aceeaşi formulă ca în cazul oricărui alt angajat din ţara asta care trebuie să iasă la pensie?
Dar pensii de 10.000 de lei, de 20.000 de lei ori chiar de 35.000 de lei, aşa cum recunoaşte ministrul Apărării că există în sistem, nu înseamnă pensii mari. Aş putea spune că sunt pensii nesimţite, dar nu şi le-au votat ei. Sunt doar pensii anormal şi nemeritat de mari. Pentru că nimeni în viaţă în prezent nu merită o pensie de zeci de mii de lei, dacă nu a cotizat pe măsură – fie el mare poliţist, magistrat, sereist, pilot sau militar. Poate dacă ar fi fost vorba de vreo generaţie de pensionari militari de după vreun mare război, de exemplu, de nişte strategi militari care, graţie geniului lor nemaiîntâlnit de la Napoleon încoace, au salvat naţia de la exterminare, ţara de la dispariţie ori au întors soarta vreunui război decisiv pentru existenţa acestui popor, da, lor li s-ar fi cuvenit pensii de zeci de mii de lei.
Dar, în realitate, majoritatea „marilor” strategi militari pensionari în prezent au făcut carieră instruind (umilind) soldaţi în termen pe timp de pace, singurul lor război fiind cel dus pe la popotă. Ce să mai vorbesc de foştii securişti sadea, care întreţineau regimul criminal comunist!
Nu zic, există nişte categorii de oameni care ar merita cu adevărat pensii speciale: militarii răniţi prin Afganistan şi Irak, văduvele celor care şi-au pierdut viaţa pe vreun front NATO sau al ONU, poliţiştii răniţi sau ucişi în misiune şi văduvele lor, magistraţii răniţi sau ucişi de vreun descreierat pe care l-au trimis după gratii sau agenţii secreţi care au dejucat vreun complot terorist ori vreun atac la adresa suveranităţii ţării. Poate vreun pilot care a salvat eroic un avion de la prăbuşire. Poate vreun poliţist care a salvat nişte ostatici de la o moarte sigură.
Dar nu toţi, la un loc cu burtoşii, beţivii, agramaţii cu doctorate cumpărate sau şpăgarii, doar pentru simplul fapt că au purtat o uniformă sau un grad şi pentru că şi-au făcut meseria pe care şi-au ales-o şi pentru care au fost plătiţi. Fiecare îşi face meseria, uşoară sau grea, cu riscuri sau nu, de plăcere sau măcar de bună voie – de la militar la poliţist şi de la magistrat la pilot. Şi şoferii de autocar au pe mâini zeci de pasageri la fiecare cursă, pe nişte şosele unde pericolul este mult mai frecvent decât în aer – o spun statisticile, nu-i aşa? Vi se pare că şoferii de autocar au măcar salarii mari, ca să aibă o pensie decentă?
Decizia guvernului PSD Tudose de a limita pensiile speciale este una binevenită, deşi nu este vorba de vreun spirit al dreptăţii ori de a îndrepta nişte aberaţii, ci de o gaură tot mai mare la buget, care trebuie micşorată. Mai ales că tot PSD a acordat şi majorat aceste pensii speciale de-a lungul anilor. Pentru că, aşa cum spuneam, nu militarii, poliţiştii şi magistraţii şi-au votat pensiile. Există însă nişte indivizi care şi-au votat singuri pensii speciale: parlamentarii, în frunte cu cei ai PSD. Culmea, parlamentarii au pensii speciale nu de puţine ori mai mari decât magistraţii, militarii, piloţii ori poliţiştii. N-ar fi oare la fel de normal, dacă tot se vorbeşte de schimbarea regulilor pensiilor speciale, ca primele vizate să fie cele ale parlamentarilor? N-ar trebui PSD să înceapă fix cu acestea, ca să demonstreze că nimeni nu este mai special şi că nimeni nu merită pensii de zecii de mii de lei? Nu de alta dar, pe lângă economiile făcute la buget, de care guvernul are atâta nevoie, puterea exemplului este cu adevărat nepreţuită.
